Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Wimbledon: Victorie muncită, calificare în sferturiAFP / Mediafax Foto
04 Iul 2016

Wimbledon: Victorie muncită, calificare în sferturi

Simona Halep atinge faza sferturilor de finală la Wimbledon după un meci dificil contra lui Madison Keys, locul 9 WTA, în care problemele musculare ale americancei au jucat un rol determinant în stabilirea învingătoarei. Partida care a durat aproape două ore s-a încheiat cu victoria constănțencei în set decisiv, scorul indicat de tabela de pe terenul 1 fiind 6-7 (5), 6-4, 6-3.

O jucătoare de forță, un ”hard hitter”, Keys a profitat de orice ocazie pentru a returna puternic și a închide punctele rapid. De partea cealaltă, Simona a acoperit terenul fără a face economie de efort, iar retururile au exasperat-o pe adversara sa, de multe ori hipnotizată, parcă, de pendularea în teren a constănțencei.

Serviciul a fost o armă eficient folosită de ambele combatante, prima minge de break apărând abia în ghemul numărul 9 pe lansarea americancei, iar Simona nu a ratat oportunitatea ivită. Din păcate, ea nu a putut să închidă setul pe propriul serviciu nici din prima încercare, când a avut 40-15 și apoi alte două avantaje, nici din a doua și s-a ajuns la tiebreak, unde un minibreak făcut în debut i-a fost de ajuns americancei pentru a câștiga setul.

Lucrurile nu stăteau prea bine pentru campioana noastră după ce a cedat break-ul în startul setului 2 și Keys părea a trece la conducerea ostilităților. Un ghem alb de serviciu urmat de un break muncit, câștigat la a patra șansă obținută au dus-o pe Simona la egalitate cu Keys, care a replicat în forță și i-a contestat compatrioatei noastre serviciul pe următoarele lansări. Reduta a rezistat, Simona a revenit de la 0-40 și a condus cu 4-3 pe tabelă, apoi după două ghemuri albe reușește să rupă din nou serviciul americancei, dovedind că este mult mai ușor să închidă astfel setul.

În decisiv Keys acuză probleme musculare la inghinali și randamentul îi scade brusc. Halep profită, face break-ul în ghemul 6 și apoi închide partida fără a forța.

Cu biletul pentru sferturi în buzunar, Simona este din nou zâmbitoare și se pregătește pentru reîntâlnirea cu Angelique Kerber, favorita numărul 4 a turneului, în fața căreia a cedat o singură dată, anul acesta la Cluj, și a obținut trei victorii.

Alte știri din Tenis de câmp