Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Primul titlu al sezonului pentru NiculescuAFP / Mediafax Foto
07 Iun 2015

Primul titlu al sezonului pentru Niculescu

Ieșită prematur de pe tablourile de simplu și dublu de la Roland Garros, Monica Niculescu a luat o gură de oxigen la Marsilia ce îi poate relansa un sezon mai puțin reușit. Înscrisă la turneul ITF cu premii totale de 100.000 USD și cotată cu a doua șansă la câștigarea trofeului, Monica a câștigat astăzi finala și și-a trecut în cont primul succes al sezonului.

Meciul pentru trofeu l-a disputat cu reprezentanta țării gazdă, Pauline Parmentier, locul 95 WTA. Meciul a durat două ore și s-a încheiat 6-2, 7-5 în favoarea Monicăi, o victorie de moral ce o încarcă pozitiv pe jucătoarea născută la Slatina care va schimba suprafața săptămâna viitoare.

De la zgura franceză va trece la iarba engleză, urmând a juca la Nottingham, pe tabloul principal al Aegon Open, turneu dotat cu premii de 226.750 USD, prima adversară fiind americanca Varvara Lepchenko, locul 34 WTA.

Alte știri din Tenis de câmp