Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Roma: Victorie muncită pentru Halep în turul secundMustafa Yalcin / Anadolu Agency / Hepta / Sport Pictures
16 Sep 2020

WTA Roma: Victorie muncită pentru Halep în turul secund

Simona Halep și-a început parcursul în proba de simplu a Internazionali BNL d’Italia, turneul de categoria Premier 5 cu premii totale în valoare de 2.098.290 USD, cu un succes în minim de seturi în fața reprezentantei gazdelor Jasmine Paolini.

Ambițioasa tenismenă de numai 1,63 cm înălțime clasată pe poziția a 99-a a ierarhiei WTA și beneficiară a unui wild card a opus o rezistență dârză campioanei noastre, care deși și-a trecut în cont o victorie în două seturi cu 6-3, 6-4, s-a întrebuințat destul pentru această victorie. Reintrată în teren după succesul de la Praga, Simona a avut parte, până la urmă, de un bun meci de intrare în ritm pentru cursa spre titlu, următoarea adversară fiind una din categoria tinerelor promisiuni ale tenisului mondial. Ucraineanca Dayana Yastremska, locul 29 WTA la 20 de ani, pe care Simona a întâlnit-o în primul tur al probei de dublu, îi va da replica constănțencei vineri în optimile de finală.

Până atunci, joi după-amiază Simona împreună cu Monica Niculescu vor evolua în turul secund al probei de dublu contra perechii nipone Shuko Aoyama/Ena Shibahara, cotată drept cap de serie numărul 7.

În această probă Raluca Olaru și Anna-Lena Friedsam au evoluat astăzi în turul doi al competiției și le-au învins cu 6-4, 6-3 pe japoneza Miyu Kato și americanca Sabrina Santamaria. În sferturile de finală perechea româno-germană va juca împotriva învingătoarelor din partida Magda Linette (Polonia)/Bernarda Pera (SUA) – Nicole Melichar (SUA)/Demi Schuurs (Olanda). În proba similară masculină, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au cedat cu 4-6, 4-6 în meciul contra dublului format din olandezul Wesley Koolhof și croatul Nikola Mektic.

Alte știri din Tenis de câmp