Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Katowice: Olaru iese din primul turBogdan Iordache / Mediafax Foto
06 Apr 2015

WTA Katowice: Olaru iese din primul tur

În proba de dublu a turneului WTA Katowice Open, dotat cu premii totale de 250.000 USD, Raluca Olaru și rusoaica Vera Zvonareva au pierdut în primul tur partida disputată împotriva perechii poloneze Magdalena Frech / Katarzyna Kawa, intrate în concurs grație unui wild-card oferit de organizatori. La capătul unui meci ce ar fi putut bascula oricând rezultatul de partea cealaltă și învingătoarele erau acum Raluca și Vera, polonezele s-au impus cu 7-6 (7), 7-6 (5) după două ore de joc.

Perechea româno-rusă a servit pentru set la 5-4 în primul act al partidei, însă polonezele s-au mobilizat și au egalat, pentru ca mai apoi să se intre în tiebreak. De la 4-1, 6-4 și 7-6 pentru Raluca și Vera, adversarele au reușit să întoarcă rezultatul și să își treacă în cont primul set. Setul secund a fost la fel de echilibrat și decizia în tiebreak a părut naturală. Din nou, Raluca și Vera au început mai bine, dar la 5-2 pentru ele polonezele fac 5 puncte consecutive și închid partida.

Raluca și Vera au câștigat câte un punct de clasament și împart un cec de 960 USD.

Alte știri din Tenis de câmp