Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
ITF: Luncanu iese la simplu, dar joacă finală la dubluCosmin Iftode / SportPictures.eu
13 Oct 2016

ITF: Luncanu iese la simplu, dar joacă finală la dublu

Favoritul numărul 3 al tabloului de simplu al turneului ITF de categoria 10.000 USD  ce se desfășoară în Sardinia la Santa Margherita, compatriotul nostru Petru Luncanu a fost eliminat în faza sferturilor de finală.

După ce ieri trecuse în optimi de francezul Samuel Bensoussan (827 ATP) cu scorul de 6-3, 6-3, bucureșteanul ocupant al locului 477 ATP a cedat astăzi în sferturi în fața italianului Matteo Berrettini, locul 679 ATP, învins fiind cu scorul de 6-0, 6-4.

Petru a avut mai mult succes a avut în proba de dublu, alături de Patrick Grigoriu, împreună cu care sunt cotați ca favoriți numărul 2. Victorioși ieri cu 7-6 (0), 5-7, 10-7 cu italienii Cristian Carli și Manuel Mazzella, Petru și Patrick și-au impus statutul de capi de serie și au trecut astăzi în semifinale de o altă pereche italiană formată din Andres Gabriel Ciurletti și Alexander Weis, succesul fiind unul categoric 6-1, 6-0.

În finala de mâine, românii continuă lecția de italiană și îi vor avea ca adversari pe principalii favoriți, dublul Omar Giacalone / Jacopo Stefanini.

Alte știri din Tenis de câmp