Superliga: Rapid deschide scorul, dar pierde la Sf. Gheorghe
10 Mai 2024
10 Mai 2024
11 Mai 2024
11 Mai 2024
11 Mai 2024
12 Mai 2024
Echipa feminină de tenis a României a promovat în Grupa Mondială a Fed Cup după ce a învins Canada (3-1), duminică, la Montreal, grație punctului adus de Alexandra Dulgheru, care a dispus de Francoise Abanda cu 3-6, 7-5, 6-2.
România a revenit în eșalonul de elită al Fed Cup din care nu a mai făcut parte după 1992. În primul tur al Grupei Mondiale II, tricolorele au trecut de Spania, în februarie, la Galați, cu scorul de 3-2, iar acum au învins Canada, la ea acasă.
Echipa condusă de Alina Cercel-Tecșor a obținut acest succes senzațional în condițiile în care nu a contat pe cea mai bună jucătoare a sa, Simona Halep (numărul trei mondial) și nici pe Monica Niculescu (merită o mențiune și Sorana Cîrstea, chiar dacă pentru moment este ieșită din formă). Mai mult, în condițiile în care Irina Begu, prima rachetă a echipei de la Montreal, a acuzat probleme fizice în primul său meci, punctele echipei noastre au fost aduse de Alexandra Dulgheru (două) și Andreea Mitu, o debutantă în Fed Cup.
Dulgheru, după victoria remarcabilă reușită sâmbătă în fața vedetei Eugenie Bouchard (7 WTA), cu 6-4, 6-4, a făcut un meci eroic, cu Francoise Abanda, după ce talentata jucătoare de 18 ani a câștigat primul set și a condus cu 4-2 în al doilea.
Alexandra a început meciul în forță și a avut 2-0, dar apoi jocul său s-a rupt, Abanda (victorioasă în fața Irinei Begu) a jucat fără complexe, a ăntors scorul și a ajuns la 5-2. Dulgheru a încercat să rămână în set, a mai luat un ghem, dar jucătoarea de origine cameruneză s-a impus cu 6-2, după doar 33 de minute.
Dulgheru a început cu dreptul și setul secund, a avut 1-0 după ce a salvat două mingi de break, cele două au mers cap la cap până la 2-2, când Abanda a câștigat pe serviciul româncei, iar apoi s-a distanțat la 4-2. Dulgheru (69 WTA) a redus din handicap, iar apoi a egalat pe serviciul jucătoarei gazdă (260 WTA). Alexandra a luat și al treilea ghem consecutiv, după o minge de break salvată, a condus cu 5-4 și 6-5, iar apoi a luat setul (7-5) după 59 de minute de luptă.
În decisiv, Abanda a debutat cu un break la zero, dar Alexandra a replicat imediat, jucătoarele și-au făcut serviciul în următoarele trei ghemuri, dar Dulgheru a forțat la momentul potrivit, reușind un break foarte important la 3-2 și s-a desprins la 4-2. Neexperimentata Abanda a cedat, iar Dulgheru a obținut victoria (6-2), în după două ore și 11 minute de joc.
România a confirmat pe Arena Maurice-Richard, și la nivel de echipă, ascensiunea tenisului feminin românesc din ultimii ani, confirmată în mai multe rânduri la individual de jucătoarele noastre.
sursa: agerpres.ro
Performanţă extraordinară a tricolorelor în Billie Jean King Cup, echipa României revenind de la 0-2 la general cu Ucraina și impunându-se cu 3-2, ceea ce a adus...
România și Ucraina se vor întâlni în calificările pentru turneul final al Billie Jean King Cup, duelul dintre cele două țări urmând să aibă loc în zilele de 12 şi 13...
Ultimele două jucătoare rămase în cursă pe tablourile Miami Open presented by Itaú, turneu WTA1000 cu premii totale în valoare de 8.770.480 USD, au fost eliminate în...
Sorana Cîrstea are o evoluție remarcabilă la ediția din acest an a Miami Open presented by Itaú, turneu WTA1000 cu premii totale în valoare de 8.770.480 USD.
Miami Open presented by Itaú, turneu WTA1000 cu premii totale în valoare de 8.770.480 USD, marchează revenirea în circuit a Simonei Halep după suspendarea pentru dopaj ce a...
Dubai Duty Free Tennis Championships, turneu WTA1000 cu premii totale în valoare de 3.211.715 USD, este un nou prilej pentru Sorana Cîrstea de a-și egala și depăși cea mai...
Sorana Cîrstea o va întâlni pe Iga Swiatek în turul secund al Qatar TotalEnergies Open 2024, turneu WTA1000 cu premii totale în valoare de 3.211.715 USD.
După un parcurs istovitor și o semifinală românească demnă de ținut minte cu Jaqueline Cristian, Ana Bogdan (65 WTA) au jucat în această după-amiază contra fostului...
Jaqueline Cristian și Ana Bogdan au jucat în această după-amiază în semifinalele Transylvania Open, turneu WTA250 cu premii în valoare de 267.082 USD ce se desfășoară...
Jaqueline Cristian și Ana Bogdan se vor întâlni în semifinalele Transylvania Open, turneu WTA250 cu premii în valoare de 267.082 USD ce se desfășară în BTarena din...
Sorana Cîrstea are o evoluție remarcabilă la Mubadala Abu Dhabi Open, turneu WTA500 cu premii totale în valoare de 922.573 USD.
Transylvania Open, turneu WTA250 cu premii în valoare de 267.082 USD, este în plină desfășurare în BTarena din Cluj-Napoca. După ce ieri Ana Bogdan (65 WTA) a fost prima...
România a pierdut întâlnirea cu Grecia, de la Atena, din play-off-ul pentru menţinerea în Grupa Mondială I a Cupei Davis, cu scorul de 3-0, după ce perechea Stefanos...
Cinci jucătoare din România sunt prezente pe tabloul principal de la Transylvania Open 2024, turneu care se desfășoară în perioada 3-11 februarie, în Sala Polivalentă BT...
Echipa masculină de tenis a României este condusă de Grecia cu scorul de 2-0, după prima zi a confruntării din play-off-ul pentru Grupa Mondială I a Cupei Davis, din Liossia...
Astăzi a avut loc tragerea la sorți a meciurilor partidei dintre România şi Grecia, care se va desfășura în perioada 3-4 februarie, la Atena, în Liossia Olympic Sports...
Încă trei jucătoare din România se vor lupta pentru marele trofeu Transylvania Open WTA 250, alături de Ana Bogdan (66 WTA), Jaqueline Cristian (84 WTA), Gabriela Ruse (140...
Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Gabriel Trifu, a convocat 5 jucători pentru întâlnirea dintre România şi Grecia, care se va desfășura în...
Victor Vlad Cornea și indianul Sriram Balaji Narayanaswamy nu au putut repeta prestația din primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de mare șlem de la Melbourne.
Victor Vlad Cornea reușește performanța carierei avansând în premieră în turul secund al unui turneu de mare șlem. După prezențe sezonul trecut pe tabloul principal la...
Ediția cu numărul 112, a 56-a din Era Open, a Australian Open nu este una fastă pentru jucătoarele din România.
Karolína Plíšková (37 WTA), fost lider mondial în circuitul WTA, este favorita numărul 1 a celei de-a patra ediții a Tranylvania Open. Alături de ea, și-a anunțat deja...
Jaqueline Cristian (87 WTA) și Gabriela Ruse (134 WTA) au început anul 2024 în Noua Zeelandă, participând la ASB Classic, turneu WTA250 cu premii în valoare de 267.082 USD...
AQUAVIA, furnizorul de apă natural alcalină numărul 1 în România, și Federația Română de Tenis (FRT) fac echipă pentru performanțe mai bune atât pe teren, cât și în...
Federația Română de Tenis a organizat marți, 12 decembrie a.c., Gala Tenisului 2023, un eveniment important care a celebrat pasiunea pentru tenis și a onorat realizările...
Echipa feminină de tenis a României va întâlni Ucraina în calificările pentru turneul final al Billie Jean King Cup, conform tragerii la sorţi care a avut loc duminică, 26...
Echipa feminină de tenis a României a învins formaţia Serbiei cu scorul de 3-0 în play-off-ul pentru Grupa Mondială a Billie Jean King Cup.
Echipa feminină de tenis a României conduce formaţia Serbiei cu 2-0, în play-off-ul Billie Jean King Cup, care se desfășoară la Kraljevo, în perioada 10-11 noiembrie.
România și Serbia se vor întâlni în play off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, la Kraljevo, astăzi fiind făcută tragerea la sorți a meciurilor de vineri și...
Gabriela Ruse (188 WTA) ratează șansa de a-și trece în palmares cel de-al doilea său titlu WTA după ce astăzi a cedat în două seturi în ultimul act al Transylvania Open,...
Gabriela Ruse (188 WTA) se apropie de al doilea său titlu WTA după ce astăzi a trecut în minim de seturi de spanioloaica Rebeka Masarova (67 WTA) în semifinalele Transylvania...
Gabriela Ruse (188 WTA) este ultima româncă rămasă în competiția de simplu din cadrul Transylvania Open, turneu WTA250 cu premii în valoare de 259.303 USD.
Partide dramatice pentru jucătoarele tricolore în optimile de finală ale tabloului principal de simplu din cadrul Transylvania Open, turneu WTA250 cu premii în valoare de...
Jaqueline Cristian (97 WTA) a debutat cu succes pe tabloul principal de siplu din cadrul Transylvania Open, turneu WTA250 cu premii în valoare de 259.303 USD. În partida...
Vești bune și mai puțin bune am primit astăzi din BT Arena cu privire la rezultatele jucătoarelor tricolore din cadrul Transylvania Open, turneu WTA250 cu premii în valoare...
Astăzi au debutat partidele tabloului principal al Transylvania Open, turneu WTA250 cu premii în valoare de 259.303 USD găzduit de BT Arena, două românce obținând victorii...
Ciprian Marica (38 de ani) și legenda tenisului Ilie Năstase (77 de ani) au inaugurat împreună noua Academie „Năstase & Marica Sports Club", care va avea și o...
Finala Țiriac Foundation Trophy, turneu de categoria WTA125, challenger în circuitul feminin dotat cu premii totale în valoare de 115.000 USD, se va disputa între italianca...
Cezar Creţu a adus României punctul de onoare în meciul cu Taiwan, câştigat de asiatici cu 3-1, sâmbătă, 16 septembrie 2023, în primul tur al Grupei Mondiale I a Cupei...
Sferturile de finală s-au disputat astăzi pe terenurile Centrului Național de Tenis din Capitală, proba de simplu din cadrul Țiriac Foundation Trophy desemnându-și trei...
Astăzi la Tenis Club Idu din Mamaia au debutat meciurile din cadrul confruntării din cadrul Grupei 1 Mondiale a Cupei Davis dintre România și Taiwan, rezultatul după cele...
Doar o româncă a obținut astăzi victoria în partidele disputate în cadrul Țiriac Foundation Trophy, turneu de categoria WTA125, challenger în circuitul feminin dotat cu...
Țiriac Foundation Trophy, turneu de categoria WTA125, challenger în circuitul feminin, își desfășoară săptămâna aceasta partidele pe terenurile Centrului Național de...
Asociația The Social Incubator, în parteneriat cu Eurosport România și Warner Bros. Discovery, organizează în perioada 22 - 24 septembrie turneul caritabil „Tenis pentru...
Sorana Cîrstea (30 WTA) își încheie cel mai bun parcurs al carierei sale la un turneu de mare șlem în sferturile de finală ale US Open.
10 Mai 2024
11 Mai 2024
11 Mai 2024
11 Mai 2024
12 Mai 2024