Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Stuttgart: Prima semifinală a anului pentru HalepSportPictures.eu
29 Apr 2017

WTA Stuttgart: Prima semifinală a anului pentru Halep

Simona Halep a obținut calificarea în semifinalele probei de simplu a Porsche Tennis Grand Prix, turneu de categoria WTA Premier cu premii financiare de 710.900 USD. În seara zilei de vineri constănțeanca a trecut cu ușurință de letona Anastasija Sevastova, locul 26 WTA, după numai o oră de joc cu scorul de 6-3, 6-1.

Este cea de-a treia victorie a Simonei în compania jucătoarei letone și a doua consecutivă după finala de anul trecut de la București în care s-a impus cu un sec 6-0, 6-0. În semifinale, Halep o va avea ca adversară pe germanca Laura Siegemund, locul 49 WTA, cea care a eliminat-o în set decisiv pe a doua favorită a tabloului de simplu, cehoaica Karolina Pliskova, locul 3 WTA, după un meci de peste trei ore.

Cu cele 185 de puncte asigurate, Simona va trece pe locul 4 în ierarhia mondială, însă obținerea trofeului la Stuttgart nu o va propulsa mai sus și va conta numai în clasamentul ”Road to Singapore”.

Alte știri din Tenis de câmp