Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Omagiu pentru patronul spiritualCiprian Petcut / SportPictures.eu
17 Oct 2021

Liga 1: Omagiu pentru patronul spiritual

UTA câștigă partida de pe arena „Francisc Neuman” cu FC U Craiova și aduce un omagiu patronului său spiritual, a cărui statuie amplasată în tribuna a II-a a fost dezvelită în urmă cu o săptămână cu ocazia zilei de naștere a acestuia.

Arădenii au trecut cu bine de primele minute în care elevii lui Flavius Stoican, aflat la prima partidă ca „principal”, au avut două șuturi periculoase, cel al lui Asamoah din primul minut, deviat de un fundaș, și cel al lui Ondaan, reținut de Iacob. Mai mult decât atât, în minutul 13 Dangubici îi pasează cu călcâiul lui Roger peste doi adversari, acesta scapă singur cu Mogoșanu, dar din spate apare Negru și încercarea lui de a degaja balonul se transformă în autogol.

Oltenii replică în minutul 48 cu un șut din întoarcere, din unghi al lui Baeten, iar Miculescu nu a putut controla un balon în fața porții în minutul 56 în urma unui corner și i-a permis lui Mogoșanu să respingă. În minutul 62 o fază în care a solicitat penalty i-a adus lui Albu cel de-al doilea cartonaș galben și oltenii au rămas în inferioritate numerică, complicându-le situația pe finalul meciului. Arădenii au gestionat cu calm jocul și în afara unui șut al lui Antal puțin pe lângă în al treilea minut de prelungiri nu am mai consemnat mari ocazii de gol.

UTA face 20 de puncte și urcă pe locul 5, în timp ce FC U Craiova, cu 9 puncte, rămâne pe locul 14.

 

UTA - FC U Craiova 1-0 (1-0)

A marcat: Negru (min. 13 aut.)

UTA (antrenor Laszlo Balint): Fl. Iacob – Vukcevic, Medimorec, Benga, Shlyakov (min. 66 Baravykas) – Vorobjovas, Roger – Miculescu (min. 90+1 Mercioiu), Hora (min. 76 Passaglia), Ubbink – Dangubic (min. 90 Antal)

FC U Craiova (antrenor Flavius Stoican): Mogoşanu – Negru, Kovacic, Huyghebaert, Buşu – Baeten (min. 79 Raicea), Asamoah (min. 90 Blidar), Albu, Van Durmen (min. 46 Sidibe) – Ondaan – Cl. Bălan (min. 71 Marquet)

Alte știri din Liga 1