Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Superliga: Universitatea Craiova obține prima victorie în 2024Răzvan Păsărică / SportPictures.eu
04 Feb 2024

Superliga: Universitatea Craiova obține prima victorie în 2024

Sepsi OSK pierde a treia partidă disputată în campionat la Sf. Gheorghe contra celor de la Universitatea Craiova și ajută formația olteană să simtă din nou gustul victoriei în Superliga după două luni și cinci etape.

Înfrângerile suferite în Bănie cu Farul și FCSB au trezit orgoliul elevilor lui Ivaylo Petev, care au forțat deschiderea scorului încă din startul partidei, dar reușita lui Raul silva din minutul 8 a fost anulată pentru ofsaid după o îndelungă consultare a sistemului VAR. Arbitrii asistenți din camera VAR au avut ultimul cuvânt și în minutul 19 când au decis neacordarea unui penalty la o cădere forțată a lui Debeljuh într-un duel cu Silva la o fază pornită de la pasa lobată trimisă în adâncime de Jonathan Rodriguez la care fundașul central al oaspeților nu s-a înțeles cu portarul Lazar. Prima mare ocazie a meciului a adus și deschiderea scorului: în minutul 33 o minge pierdută de Markovic, presat de Ninaj la 25 de metri de propria poartă, ajunge la Debeljuh la limita careului, atacantul a pătruns și l-a învins pe Lazar cu un șut la colțul lung. La pauză s-a intrat la egalitate după ce în al doilea minut de prelungiri Markovic l-a învins pe Niczuly cu o lovitură de cap din colțul careului mic din centrarea la bara a doua timisă de Vlădoiu, balonul căzând între Oteliță și linia porții fără ca fundașul gazdelor să poată interveni.

Partea a doua a jocului începe cu o nouă fază în care a intervenit sistemul VAR. Arbitrul Istvan Kovacs a revenit asupra deciziei de a acorda penalty în minutul 51 după ce a consultat imaginile VAR și a constatat că Markovic a simulat în careu un fault al lui Ciobotariu, însă nu i-a arătat atacantului oaspeților și cartonaș galben. La cealaltă poartă Cosmin Matei ratează o ocazie uriașă în minutul 67 reluând din 8 metri pe lângă stâlpul de la colțul scurt dintr-o situație în care era singur cu Lazar, apoi Istvan Kovacs consultă din nou sistemul VAR pentru a acorda penalty ca urmare a unei trageri de tricou a lui Oteliță la Mitriță. Koljic transformă de la punctul cu var și din minutul 74 oaspeții au trecut în avantaj. Intrați în criză de timp, covăsnenii ies în atac și mai comit o greșeală în minutul 83 ce i-a costat primirea unui nou gol. Mijlocașii gazdelor au lăsat un spațiu imens în fața careului propriu, spațiu în care Alexandru Crețu a primit o pasă, a preluat și l-a executat pe Niczuly cu un șut lângă stâlpul din dreapta acestuia trimis de la 20 de metri.

Universitatea Craiova se impune meritat cu 3-1 și face 37 de puncte cu care revin pe locul 4, în timp ce Sepsi OSK Sf. Gheorghe rămâne cu 33 de puncte pe locul 6.

 

Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Universitatea Craiova 1-3 (1-1)

Au marcat: Debeljuh (min. 33)/Markovic (min. 45+2), Koljic (min. 74 pen.), Al. Crețu (min. 83)

Sepsi OSK Sf. Gheorghe (antrenor Bernd Storck): Niczuly – Otelita (min. 85 Popsa), Ninaj, Ciobotariu, Fl. Ştefan (min. 85 Bălaşa) – J. Rodriguez (min. 63 Aganovic), N. Păun – I. Gheorghe (min. 63 Varga), C. Matei, Kallaku (min. 85 Safranko) – Debeljuh

Universitatea Craiova (antrenor Ivaylo Petev): Lazar – Vlădoiu, Zajkov, Raul Silva (min. 46 Maldonado), Căpăţînă – Al. Creţu, Mateiu – Danciu (min. 46 Baiaram), Mekvabishvili (min. 60 Cîmpanu), Mitriţă (min. 87 Badelj) – Markovic (min. 65 Koljic)

Alte știri din Liga 1