Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Victorie importantă pentru elevii lui Alexandru PeliciRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
22 Apr 2022

Liga 1: Victorie importantă pentru elevii lui Alexandru Pelici

CS Mioveni ia trei puncte în deplasare cu Academica Clinceni și pune distanță față de locurile de baraj.

Partida a început într-o notă pozitivă pentru formația gazdă care a avut o bună șansă de gol la lovitura de cap din minutul 5 trimisă de Iulian Ștefan, parată greu de Iustin Popescu. A urmat apoi în minutul 17 șutul la colțul scurt trimis de Robert Ion, reținut de portarul oaspeților, după care argeșenii preiau inițiativa. În minutul următor Bogdan Rusu înscrie cu capul, însă golul este anulat pe motiv de ofsaid, Sanoh este blocat în două rânduri în minutul 27 la capătul unui contraatac, prima dată de Ureche la un șut la firul ierbii, apoi de Cătălin Ion. Deschiderea de scor se produce în minutul 28 după o fază contestată de gazde, care au considerat că, după ce a lovit bara, balonul trimis cu capul de Scarlatache a fost respins de Tsvetkov de pe linia porții. Bulgarul se afla cu un picior pe linia porții și cu celălalt a respins din poartă balonul, așa încât arbitrul Viorel Flueran a indicat centrul terenului.

După pauză, în minutul 50 Lixandru nu-l poate învinge pe Ureche cu un șut din mijlocul careului, cinci minute mai târziu Rusu calcă pe minge la 20 de metri de poarta lui Ureche după ce scăpase pe contraatac împreună cu Sanoh, iar zece minute mai târziu Iustin Popescu își salvează echipa de la egalare cu o paradă de efect la lovitura de cap a lui Rufati. Pe final de meci Raicea face 2-0 după un dribling scurt în careu și un șut plasat, pe jos, ce l-a învins pe Ureche.

CS Mioveni face 28 de puncte și va juca etapa viitoare pe teren propriu cu FC Botoșani.

 

Academica Clinceni - CS Mioveni 0-2 (0-1)

Au marcat: Scarlatache (min. 28), Raicea (min. 82)

Academica Clinceni (antrenor Daniel Popa): Ureche – C. Ion, Tsvetkov, Ştefan (min. 71 Sterian) – Rufati, Vrdoljak, Gogov (min. 71 Dima), Florică – R. Ion (min. 78 Iana), Jerdea (min. 46 Dumitrache), Obedeanu (min. 64 Alghoul)

CS Mioveni (antrenor Alexandru Pelici): I. Popescu – Balaur, Scarlatache, Garutti – Rădescu, Panait (min. 69 Toma), Lixandru (min. 76 Veres), Trif – Sanoh (min. 69 Raicea), Rusu (min. 76 Tomczyk), Buziuc (min. 83 Şerbănică)

Alte știri din Liga 1