Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Giuleștenilor le priește aerul de ArgeșRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
07 Aug 2021

Liga 1: Giuleștenilor le priește aerul de Argeș

Rapid revine acasă cu victorii după ambele deplasări efectuate pe plaiuri argeșene. Dacă în urmă cu două săptămâni se impuneau cu 2-0 pe terenul unei alte nou-promovate, elevii lui Mihai Iosif au punctat în startul partidei din această seară de la Pitești cu FC Argeș și cu un total de 10 puncte se poziționează pe podiumul competiției.

În minutul 8 al partidei din Trivale Pănoiu a înscris unica reușită a serii cu un șut din centrul careului în urma unei centrări de pe partea dreaptă la care Diogo Viana a încercat o respingere fantezistă și nereușită ce i-a permis adversarului său să preia și să-și așeze balonul la șut. Până la pauză tot giuleștenii mai semnează o ocazie, una dublă în minutul 30 la șutul de la peste 20 de metri al lui Albu respins de Greab până la Bălan, reluarea acestuia din voleu trimițând balonul pe lângă stâlpul de la colțul lung.

Bălan ratează în minutul 52 din poziție de unu la unu cu Greab, balonul fiind deviat în corner de portarul piteștenilor, alte două contraatacuri fiind finalizate cu șut și rezolvate de Greab în minutele 58 și 61, autori Pănoiu și respectiv Crepulja. Lupeta are o lovitură de cap fără intensitate, prinsă fără probleme de Moldovan în minutul 72, apoi jocul a curs liniștit către final.

FC Argeș rămâne cu un singur punct în patru etape și are o deplasare de foc la Sfântu Gheorghe, în timp ce Rapid se pregătește de derby-ul cu FCSB.

 

FC Argeș - Rapid București 0-1 (0-1)

A marcat: Pănoiu (min. 8)

FC Argeș (antrenor Andrei Prepeliță): Greab – Viana (min. 46 Tofan), Turda (min. 46 Boldor), Piţian, Muşat (min. 75 Teles) – Meza Colli, D. Dumitraşcu – Işfan, Palic (min. 46 Lupeta), Cr. Dumitru (min. 46 Moisie) – Said

Rapid București (antrenor Mihai Iosif): H. Moldovan – Belu-Iordache, Săpunaru, Dandea, Junior Morais – Crepulja, Al. Albu, Pănoiu (min. 65 Sefer) – Carnat (min. 89 Goge), Ad. Bălan (min. 73 Marzouk), Hlistei (min. 65 Alami)

Alte știri din Liga 1