Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: FCSB obține a zecea victorie în acest sezonRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
05 Dec 2020

Liga 1: FCSB obține a zecea victorie în acest sezon

FCSB extinde la șapte numărul victoriilor consecutive și ridică la 10 numărul succeselor din această ediție de campionat după un 3-0 poate nu chiar așa de aspru pe cât o arată scorul în jocul cu UTA de pe Arena Națională.

Primul moment de interes al partidei a fost în minutul 14 la lovitura liberă executată de la 16 metri în transversală de Olimpiu Moruțan, apoi în minutul 22 Olaru a deviat nu îndeajuns pentru a-l surprinde pe Iacob șutul-centrare al lui Crețu. Zece minute mai târziu Andrei Vlad comite o gafă ce îl putea costa un gol, degajarea sa oprindu-se în gheata lui Hora, care de la 20 de metri a trimis în rădăcina barei din stânga portarului gazdelor. După ce le-a trecut glonțul pe la ureche, roș-albaștrii intră la pauză cu o nouă bună ocazie în cont, Moruțan reluând slab o minge pusă cu capul de Buziuc la 8 metri.

Presiunea gazdelor crește în partea a doua a jocului, Man și Olaru sunt blocați de Iacob și Roumpoulakou în aceeași fază în minutul 57, apoi un minut mai târziu Neluț Roșu îl faultează din imprudență pe Buziuc și primește al doilea cartonaș galben lăsându-i pe arădeni în inferioritate numerică. Octavian Popescu iese la rampă cu un șut la vinclu de la 20 de metri scos de Iacob, Olaru trimite razant cu stâlpul din stânga portarului oaspeților în minutul 67, iar Florinel Coman șutează în plasa laterală în minutul 70. Balanța s-a înclinat în minutul 74, atunci când arbitrul Cătălin Popa a indicat punctul cu var în urma unui fault comis de Erico da Silva asupra lui Octavian Popescu, Dennis Man transformând cu precizie și trecându-și în cont al zecelea gol din 11 partide. La o lovitură liberă executată în minutul 82, Florinel Coman putea primi o mână de ajutor de la Melinte și Albu, devierile lor putându-se transforma într-un autogol spectaculos, dar ”șeptarul” a reușit să înscrie singur în minutul 90 după o centrare a lui Moruțan. Scorul final a fost stabilit de Olaru în al doilea minut al prelungirilor cu o lovitură de cap din colțul careului mic în urma centrării la prima bară a lui Ovidiu Popescu.

FCSB învinge cu 3-0 și pune capăt invincibilității de peste un an de zile în meciurile din deplasare a arădenilor.

 

FCSB - UTA 3-0 (0-0)

Au marcat: Man (min. 76 pen.), Fl. Coman (min. 90), D. Olaru (min. 90+2)

FCSB (antrenor Anton Petrea): A. Vlad – V. Creţu, I. Cristea, Miron, Panţîru – Oct. Popescu (min. 82 Şut), Simion (min. 46 Perianu), Olaru – Man (min. 82 Ov. Popescu), Fl. Tănase (min. 32 Buziuc, min. 68 Fl. Coman), Moruţan

UTA (antrenor Laszlo Balint): Fl. Iacob – Tomozei, Benga, Erico Da Silva, Roumpoulakou – Miculescu (min. 46 Buhăcianu), N. Roşu, Al. Albu, Rusu (min. 84 Tescan) – Vl. Morar (min. 60 Melinte), I. Hora (min. 84 Ursu)

Alte știri din Liga 1