Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Astra compensează golaverajulRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
24 Oct 2020

Liga 1: Astra compensează golaverajul

Astra Giurgiu sparge gheața și obține prima victorie din campionat abia în etapa a 8-a, pe teren propriu contra celor de la Politehnica Iași.

Paradoxal, se poate spune, însă, că victoria îi aparține în mare măsură portarului Lazar, cel care a fost solicitat destul de mult de jucătorii ieșeni. Prima intervenție salutară a fost în minutul 3 la reluarea cu capul a lui Platini după un corner executat de Passaglia, în minutul 44 a deviat șutul din unghi al lui Popadiuc, în minutul 55 este atent și reține la rădăcina barei o minge deviată de Baxevanos după o lovitură liberă, iar în minutul 71 boxează de lângă bară o lovitură liberă de la 25 de metri executată foarte bine de Calcan. Între timp Francisc Cristea a fost eliminat în minutul 30 din formația oaspete după o intrare pe tibia lui Valentin Gheorghe, în minutul 52 fiind rândul extremei dreapta a gazdelor să părăsească terenul pentru un al doilea cartonaș galben.

Budescu a ieșit la rampă în minutul 62 și din corner a pus balonul pe fruntea lui Valerică Găman pentru o reluare simplă cu capul de la prima bară, tabela modificându-se pentru prima dată. Un henț în careul ieșenilor făcut de De Iriondo l-a determinat pe arbitrul Sebastian Colțescu să indice punctul cu var, ocazie cu care Budescu și-a trecut numele și pe lista marcatorilor. Era minutul 84 și cinci minute mai târziu Wuthrich a dus scorul la 3-0 cu un șut sub transversală la o minge întoarsă de pe linia de fund de Radunovic. Colțescu a dictat din nou penalty în minutele de prelungiri și, pentru că Budescu fusese schimbat, Radunovic a preluat sarcina execuției și a stabilit scorul final.

Patru goluri compensează golaverajul grav afectat al Astrei, giurgiuvenii ajungând la ”doar” -8, 9:17, însă nu părăsesc ultima poziție a clasamentului cu cele 4 puncte acumulate în 8 etape.

 

Astra Giurgiu - Politehnica Iași 4-0 (0-0)

Au marcat: Găman (min. 62), Budescu (min. 84 pen.), Wuthrich (min. 89), Radunovic (min. 90+2 pen.)

Astra Giurgiu (antrenor Alexandru Radu): Lazar – D. Bruno, Graovac, Găman, Radunovic – G. Şerban (min. 2 Canadjija), Crepulja, Stahl (min. 85 Merloi) – V. Gheorghe, Montini (min. 65 Wuthrich), Budescu (min. 86 Balaure)

Politehnica Iași (antrenor Daniel Pancu): Bosz – Cabral, De Iriondo, Baxevanos, Buşu – F. Cristea, Onea (min. 2 Calcan), Passaglia – Platini, A. Cristea (min. 33 Acka), Popadiuc (min. 57 Zajmovic)

Alte știri din Liga 1