Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Alte sporturi
Futnet: JSF Cluj, debut în trombă în returfutnet.ro
30 Iul 2017

Futnet: JSF Cluj, debut în trombă în retur

Campionatul României la futnet, ediția inaugurală, a programat, vineri, 28 iulie, primul duel al returului, la Cluj, între JSF din localitate și CS Futnet Timișoara. Partida a fost câștigată de amfitrioni cu scorul general de 5-0, însă, în pofida acestui rezultat categoric, meciurile componente au fost echilibrate și spectaculoase.

A primat plusul de experiență și de organizare al gazdelor, însă este sugestiv să amintim faptul că trei meciuri au avut nevoie de set decisiv. Desigur că nu este o întâmplare faptul că, de fiecare dată, triumfători au fost clujenii, ei fiind o echipă cu pretenții la titlu. Bănățenii, la prima experiență competițională oficială, promit mult ca formulă omogenă și ca implicare.

De semnalat și că meciul de simplu dintre Antal și Voicu, scor 2-1 (11-8, 4-11, 11-7), a fost realmente gustat de publicul prezent la Fabrica de Sport. Fazele spectaculoase, execuțiile tehnice și dăruirea celor doi jucători au ridicat, la propriu, tribunele în picioare.

Concluzia este că JSF a adunat meritat maximum de puncte, însă pe viitor timișorenii pot să crească în valoare și să se implice în lupta pentru podium.

 

Clasamentul Campionatului României:

1. JSF Cluj 54
2. Tengo Salonta 46
3. Victory Cluj 38 de puncte
4. CS Futnet Timișoara 38
5. Simex Șimleul Silvaniei 37
6. Tengo U21 Salonta 27

 

Etapa inaugurală a returului va continua pe 5 august, cu un cuplaj la Salonta, compus din disputele Tengo Salonta - Victory Cluj, respectiv Tengo U21 Salonta - Simex Șimleul Silvaniei. Partida JSF Cluj - CS Futnet Timișoara a fost devansată la solicitarea echipei oaspete. Pe 19 august, la Salonta, va avea loc marele derby între Tengo și JSF Cluj 

Alte știri din Alte sporturi