Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
Cupa României: Trei victorii în trei seturiMircea Roșca / SportPictures.eu
17 Ian 2019

Cupa României: Trei victorii în trei seturi

Desfășurată într-o singură manșă, faza sferturilor de finală ale Cupei României la volei feminin a disputat trei dintre cele patru meciuri. Startul s-a dat sâmbătă la Cluj, acolo unde CS "U" NTT Data a primit vizita campioanei CSM București, ”tigroaicele” impunându-se în minim de seturi după ce au avut emoții pe finalul actului secund.

Învingătoare și în meciul de campionat disputat marți în devans pentru etapa a 10-a, prima a returului Diviziei A1, CSM Volei Alba Blaj a învins la o zi distanță pe CSU Belor la Galați tot cu 3:0 în partida din cupă, ambele întâlniri fiind un bun antrenament pentru partida de marțea viitoare din deplasare cu cehoaicele de la VK Prostejov contând pentru returul optimilor Cupei CEV.

Tot miercuri CSM Târgoviște s-a impus în sala Dinamo într-un meci în care gazdele s-au bazat pe eforturile lui Pîrv, dar după un prim set echilibrat au scăzut nivelul de joc și au permis dâmbovițencelor să facă pasul în faza următoare.

Așadar, deținătoarea trofeului CSM București va avea ocazia de a-l apăra în turneul Final Four programat pe 14-15 mai 2019 la care vor lua parte marile rivale de la CSM Volei Alba Blaj, precum și CSM Târgoviște, ultima participantă urmând a se afla la finalul partidei CSM Lugoj - CS Știința Bacău, amânată datorită disputării de către echipa moldavă a returului optimilor de finală ale Cupei CEV în deplasare pe terenul olandezelor de la Sliedrecht Sport (în tur 3:2 pentru băcăuance).

 

Programul sferturilor de finală este următorul:

Sâmbătă, 12 ianuarie

CS "U" NTT Data Cluj - CSM București  0:3 (20:25, 24:26, 9:25)

Miercuri, 16 ianuarie

CS Dinamo București - CSM Târgoviște  0:3 (23:25, 21:25, 12:25)

CSU Belor Galați - CSM Volei Alba Blaj  0:3 (20:25, 12:25, 14:25)

Partida CSM Lugoj - CS Știința Bacău a fost amânată pentru o dată nespecificată.

Alte știri din Volei