Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
DA1M: Start în faza a doua a campionatuluiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
02 Mar 2018

DA1M: Start în faza a doua a campionatului

Astăzi a debutat faza a doua a campionatului Diviziei A1 de volei masculin, cea în care primele șase clasate și respectiv ultimele șase clasate dispută între ele în sistem campionat jocuri ce vor stabili ierarhia finală a competiției. În această fază s-au păstrat liniile de clasament consemnate la finele sezonului regulat, la finalul acesteia urmând să se stabilească campioana, reprezentantele în cupele europene și echipele retrogradate.

Capul de afiș a fost partida din sala Olimpia din Ploiești în care LMV Tricolorul a primit vizita celor de la CSM București. Veniți fără trei dintre titulari, ”tigrii” au opus totuși o rezistență consistentă echipei de pe locul secund al clasamentului fiind aproape de a egala situația pe tabelă la finalul celui de-al doilea set. Cu toate acestea, ploieștenii au câștigat actul în prelungiri și după ce au rupt decisiv echilibrul la scorul de 17:17 în cel de-al treilea, au închis partida în minim de seturi și s-au apropiat la un singur punct în urma liderului Steaua.

Într-un meci din grupa locurilor 7-12, la Baia Mare a avut loc ”războiul fratricid” dintre Știința Explorări și CSS 2 CNE UKRO tranșat în mai puțin de o oră de echipa fanion a județului. În urma acestei victorii, Știința Explorări trece pe primul loc al grupei, însă Dinamo și Unirea Dej pot recupera mâine handicapul, amândouă având misiuni simple pe propriul teren.

 

Programul și rezultatele înregistrate în prima etapă a fazei secunde:

Vineri, 2 martie

LMV Tricolorul Ploiești - CSM București  3:0 (25:22, 26:24, 25:20)

CS Știința Explorări Baia Mare - CSS 2 CNE UKRO Baia Mare  3:0 (25:14, 25:13, 25:10)

Sâmbătă, 3 martie

CS Arcada Galați - ACS Volei Municipal Zalău

CS Dinamo București - CSU UV Timișoara

CS Unirea Dej - CS ”U” Cluj

Duminică, 4 martie

CSA Steaua București - SCMU Craiova

Alte știri din Volei