Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Baschet
powered by Trocal
LNBF: Campioana face instrucție în derbyRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
11 Dec 2016

LNBF: Campioana face instrucție în derby

ACS Sepsi SIC se distanțează la vârful clasamentului după meciurile etapei a 11-a. Învingătoare detașată în derby-ul cu CSM Târgoviște, echipa din Covasna are acum două puncte avans față de urmăritoarele sale și datorită victoriei surprinzătoare a studentelor arădence obținute în fieful colegelor lor din Cluj. Dominique Marshall, cu 23 de puncte și 7 recuperări, și Janeesha Jeffery, autoare a 16 puncte și 5 recuperări, au condus echipa campioană spre succesul contra târgoviștencelor, care s-au văzut conduse chiar și cu peste 30 de puncte – 58:27 pe finalul sfertului 3.

La Cluj-Napoca, gazdele au jucat departe de valoarea lor prima jumătate de meci, apoi au revenit impulsionate de Zahna Medley și Taneisha Harrison, însă după 69:66 cu trei minute și jumătate înainte de final arădencele au întors rezultatul în favoarea lor având în Morgan Stroman, autoare a 26 de puncte și 10 recuperări, principalul motor al revenirii.

Gălățencele continuă să adune puncte și în deplasare și așteaptă acum meciul de pe teren propriu cu ocupanta locului 2, Universitatea Cluj-Napoca, pentru a vedea dacă pot urca pe podiumul clasamentului.

Sătmărencele au încununat cu succes deplasarea de la Iași, ”lanterna roșie” a clasamentului nereușind să obțină a doua victorie în campionat.

Astăzi etapa s-a încheiat la Brașov, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”, cu victoria logică a fetelor de la Olimpia, de neînvins pe propriul teren în această ediție de campionat, în fața celor de la BC Sirius Târgu Mureș.

 

Iată programul etapei a 11-a:

Vineri, 9 decembrie

Universitatea Cluj-Napoca - Universitatea Goldiș ICIM Arad  69:76 (37:43)

Sâmbătă, 10 decembrie

ACS Sepsi SIC - CS Municipal Târgoviște  71:49 (35:19)

Politehnica Național Iași - CS Municipal Satu Mare  76:83 (32:41)

CSBT Alexandria - CS Phoenix Galați  71:84 (35:36)

Duminică, 11 decembrie

Olimpia CSU Brașov - ACS BC Sirius Tg Mureș  76:57 (42:32)

 

Clasamentul Ligii Naționale de baschet feminin arată astfel:

Loc Echipa V/Î P
1. ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe 10/1 21
2. Universitatea Cluj-Napoca 8/3 19
3. CS Municipal Targoviste 8/3 19
4. CS Phoenix Galati 7/4 18
5. Olimpia CSU Brasov 7/3 17
6. CS Municipal Satu Mare 5/6 16
7. Univ Goldis ICIM Arad 4/7 15
8. CSBT Alexandria 2/9 13
9. ACS BC Sirius Tg Mures 2/8 12
10. Politehnica National Iasi 1/10 12

 

Alte știri din Baschet