Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
Derby onoratSportPictures.eu
24 Feb 2014

Derby onorat

Desfăşurat duminică, 23 februarie, în cadrul etapei cu numărul 19, derby-ul Ligii Naţionale de handbal feminin dintre HCM Baia Mare şi ASC Corona 2010 Braşov a fost onorat de cele două echipe care au oferit un meci spectaculos celor peste 3500 de băimăreni prezenţi in Sala Sporturilor Lascăr Pană.

Braşovencele au început mai bine meciul, aflându-se la conducere în primele minute, dar gazdele au revenit şi în minutul 18 conduceau la 3 goluri diferenţă;  pe final de repriză handbalistele Coronei s-au mobilizat exemplar şi au reuşit să egaleze, apoi chiar să intre la pauză cu un gol avantaj (12-13). 
În repriza a doua cele două echipe au mers cap la cap, dar pe final băimărencele s-au dovedit mai pragmatice şi au înscris golul decisiv prin Marin, obţinînd victoria cu 23-22 (12-13). Acest rezultat măreşte diferenţa dintre cele două echipe în Ligă la 8 puncte, fetele din Braşov având şanse infime să mai schimbe ierarhia în cele trei etape rămase până la începerea play-off-ului.

Formaţiile au fost următoarele:

HCM Baia Mare: Ungureanu (3 intervenţii), Băbeanu (6 intervenţii), Cetăţeanu Ardean-Elisei 7 goluri (4 din 7 m), Marin 4, Nechita 4, Geiger 2, Buceschi 2, Vârtic 2, Oltean 1, Ghionea 1, Rudics, Maior-Paşca, Bondar, Tătar, Tomescu. Antrenori: Costică Buceschi şi Magda Kovacs. 

Corona Braşov: Olariu (9 intervenţii), Dedu (7 intervenţii + o aruncare de la 7 m apărată) - Brădeanu 7 goluri (6 din 7 m), Chiper 4, Tudor 4, Hotea 3, Zamfir 2, Ţăcălie 1, Briscan 1, Cirstea, Burghel, Apetrei, Raţiu, Manda, Pricopi. Antrenori: Bogdan Burcea şi Vasile Curiteanu.

Alte știri din Handbal