Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Cupa României: Derby disproporționat. FCSB, prima finalistăRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
08 Iul 2020

Cupa României: Derby disproporționat. FCSB, prima finalistă

Manșa retur a semifinalei ce a opus FCSB și Dinamo a fost controlată categoric de formația roș-albastră, care și-a câștigat dreptul de a evolua cu trofeul pe masă pe 22 iulie, pe arena ”Ilie Oană” din Ploiești.

După victoria categorică cu 3-0 din turul disputat în Ștefan cel Mare, FCSB a parafat calificarea cu un gol înscris rapid, în minutul 2, de Adrian Petre și firavele speranțe ale dinamoviștilor de a remonta handicapul consistent s-au spulberat. Un contraatac purtat de Darius Olaru în flancul drept a fost continuat de fostul medieșean cu o pasă perfectă la 6 metri la bara a doua pentru Adrian Petre, care a îndeplinit o formalitate și l-a învins cu latul pe Straton. Olaru a încercat finalizarea în minutul 20 cu un șut violent din unghi, dar balonul nu a prins cadrul porții, în timp ce dinamoviștii au adus puțină emoție la poarta apărată de debutantul Udrea abia în minutul 41 la lovitura de cap a lui Ricardo Grigore din centrarea lui Ionuț Șerban.

Imediat după pauză același Șerban a executat periculos o lovitură liberă de la 25 de metri și tânărul goalkeeper al roș-albaștrilor a reușit o paradă prin care a scos balonul de sub transversală. Mijlocul celor de la FCSB și-a dovedit superioritatea netă și în minutul 56, atunci când o construcție ofensivă în partea stângă i-a permis lui Florinel Coman să pătrundă nestingherit până la limita careului de 16 metri și să șuteze în cros puțin pe lângă bara din stânga lui Straton. În minutul 77 a fost rândul lui Man să își încerce șutul, de această dată la colțul scurt, Straton fiind salvat de stâlpul porții, iar zece minute mai târziu Ricardo Grigore trimite o torpilă de la peste 25 de metri pe direcția lui Udrea, care boxează.

FCSB s-a impus fără emoții în fața rivalilor aflați într-o situație delicată în clasamentul play-out-ului și așteaptă acum rezultatul meciului de mâine seară dintre Politehnica Iași și Sepsi OSK Sf. Gheorghe pentru a afla numele adversarei din finala de peste două săptămâni.

 

FCSB - Dinamo 1-0 (1-0)

A marcat: Ad. Petre (min. 2)

FCSB (antrenor Bogdan Vintilă): Udrea - Creţu, Miron, Ov. Popescu, Panţîru (min. 77 Pantea) - D. Olaru (min. 46 Perianu), Vînă, Fl. Tănase - Man, Ad. Petre (min. 52 C. Dumitru), Fl. Coman

Dinamo București (antrenor Adrian Mihalcea): Straton - Kostrna, Puljic, M. Popescu, A. Sin - Moldoveanu (min. 46 Sorescu), I. Şerban (min. 73 V. Lazăr), R. Grigore, Mihaiu (min. 90+1 Borcea) - D. Popa, Neicuţescu (min. 46 Skovajsa)

Alte știri din Fotbal