Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Scrimă
CS Universitatea Cluj, campioană națională la floretă masculinAFP / Mediafax Foto
21 Apr 2015

CS Universitatea Cluj, campioană națională la floretă masculin

CS Universitatea Cluj-Napoca a câștigat titlul de campioană națională la floretă masculin pe echipe, marți, în Sala de Scrimă Floreasca din București, cu șase victorii din tot atâtea meciuri.

Ardelenii, care câștigaseră luni și titlul național la individual masculin, prin Radu Dărăban, i-au mai avut în componență și pe vicecampionul Bogdan Dascălu, Szabolcs File și Gerard Tuzhanyi, potrivit site-ului Federației Române de Scrimă.

Locul secund a fost ocupat de CSU Poli Timișoara (Teofil Moisuc, Valentin Niță, Virgil Sălișcan, Iulian Teacă), podiumul fiind completat de CSA Steaua București (Cristian Cândescu, Alexandru Georgescu, Vlad Porușniuc, Silviu Roșu).

La competiție au participat șapte echipe, celelalte fiind CSS Ploiești (4), CS Chimia Râmnicu Vâlcea (5), CS Satu Mare (6) și CSTA București (7).

În 2014 titlul a fost adjudecat de CSU Poli Timișoara, iar în 2013 a revenit Stelei.

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Scrimă