Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
CE: Lotul României pentru EURO 2022Sorin Pana / SportPictures.eu
20 Oct 2022

CE: Lotul României pentru EURO 2022

Echipa tehnică a naționalei feminine de handbal, condusă de selecționerul Florentin Pera, a stabilit formula lotului de 18 jucătoare cu care va aborda turneul final al Campionatului European ce se va disputa în luna noiembrie în Macedonia de Nord, Muntenegru și Slovenia.

Componența lotului este următoarea:

Portari: Diana Ciucă (Rapid), Yuliya Dumanska (Gloria Bistrița), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea).

Jucătoare de câmp: Cristina Neagu (CSM București), Bianca Bazaliu, Laura Pristăvița (Gloria Bistrița), Eliza Buceschi, Sorina Grozav (Rapid), Diana Lixăndroiu (CSM Slatina), Alexandra Badea (Rapid), Nicoleta Dincă, Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan, Mihaela Mihai (CSM București), Corina Lupei (SCM Rm. Vâlcea), Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (Rapid), Andreea Țîrle (Minaur)

Selecționerul Florentin Pera este ajutat de secundul Bogdan Burcea și de antrenorul de portari Ildiko Barbu Kerekes.

După perioada de la munte, 24-28 octombrie, echipa națională va pleca în Ungaria, unde vor avea loc două jocuri amicale, cu Ungaria în 29 octombrie și Germania în 2 noiembrie, la Tatabanya. Plecarea spre Skopje, Macedonia va fi în 3 noiembrie, unde primul joc din cadrul Euro 2022 va fi în 5 noiembrie.

Înainte de demararea acțiunii de pregătire, Florentin Pera a oferit o declarație de presă: „Am încredere în potențialul jucătoarelor convocate și îmi doresc să arătăm la Campionatul European ca o echipă unită care luptă la fiecare meci indiferent de adversar. Este adevărat că ne-am confruntat cu o situație complicată în formarea lotului, având în vedere că una din condițiile obligatorii de participare la Campionatul European din acest an este ca fiecare jucătoare să aibă schema completă de vaccinare(booster). Fiind condiționați de această regulă, am solicitat o evidență care să cuprindă eligibilitatea jucătoarelor din lotul lărgit de 35. Din păcate, o serie de jucătoare nu îndeplinesc acest criteriu de participare și nici nu au fost de acord să se vaccineze, decizie ce reprezintă un drept al fiecăreia în parte, care ține de sănătate și nu de partea sportivă. Ca atare, pe lângă Laslo, Bucur, Miticus, Zamfirescu cu probleme medicale, se adaugă și alte jucătoare care completează lista de indisponibilități. Situația inițială a fost și mai dificilă, însă o parte importantă din cadrul lotului au acceptat și înțeles condițiile impuse de regulament, astfel că vom alinia un mix de jucătoare cu experiență și jucătoare tinere, cinci din ele fiind debutante la un turneu final. Am convingerea că fiecare jucătoare va da tot ce-i mai bun pentru echipa națională și ne propunem să luptăm până la ultima picătură de energie pentru suporterii echipei naționale. HAI ROMÂNIA!”.

Alte știri din Handbal