Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
Adi Vasile este noul selecționer al naționalei feminine de handbalRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
19 Ian 2021

Adi Vasile este noul selecționer al naționalei feminine de handbal

Adi Vasile a fost instalat azi în funcția de selecționer al naționalei feminine de handbal a României, iar în paralel o va antrena și pe CSM București. Tehnicianul a semnat un contract valabil până în 20 decembrie 2021.

Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, s-a declarat liniștit de alegerea făcută la 12 ianuarie de Comisia Tehnică a FRH. 

"Lucrurile sunt puse pe un drum corect. Contractul este valabil până pe 20 decembrie anul curent şi îmi doresc din suflet să ne oblige actualul staff tehnic să semnăm pe tot ciclul olimpic pentru Paris", a spus Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

La rândul său, Adi Vasile spune că așteaptă acest moment de când s-a apucat de antrenorat: "Fără îndoială, este cea mai mare onoare a vieţii mele să fiu antrenorul echipei naţionale... Este un drum pe care de abia aştept să-l începem. Eu şi staff-ul meu suntem foarte motivaţi să ne îndeplinim primul obiectiv, acela de a ne califica la JO de la Tokyo". 

Secund la naționala ”tricoloră” va fi norvegianul Bent Dahl, iar antrenorul cu portarii va rămâne Jaume Fort Mauri.

 

sursa: frh.ro

Alte știri din Handbal