Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
Preliminarii CE: România învinge Polonia și preia șefia grupeiMircea Rosca / SportPictures.eu
06 Nov 2016

Preliminarii CE: România învinge Polonia și preia șefia grupei

În fața unui public care a susținut-o frenetic în Polivalenta clujeană, naționala României a disputat al doilea său meci în grupa a 2-a a fazei secunde a calificărilor pentru a treisprezecea ediție a Campionatului European de handbal masculin, programat a se disputa în ianuarie 2018 în Croația.

După victoria de acum patru zile din deplasarea de la Minsk cu echipa Belarusului, la Cluj a venit în această seară selecționata Poloniei, cea care a terminat pe locul 4 la Olimpiada de la Rio și a obținut medaliile de bronz anul trecut la Campionatul Mondial din Qatar. A fost în primul rând un duel al tehnicienilor, pe băncile celor două echipe aflându-se doi dintre cei mai buni antrenori la nivel mondial. Selecționerul Xavier Pascual a revigorat naționala României și a condus-o către a doua victorie în grupă având în față o echipă pregătită de legenda vie a handbalului mondial, kirghizul Talant Dujshebaev.

Partida a început mai greu pentru tricolori care au înscris primul gol abia în minutul 8, dar printr-o defensivă agresivă nu le-au permis adversarilor să se distanțeze pe tabelă și treptat au preluat inițiativa. În minutul 21 Ramba a adus prima dată România în avantaj 7:6, apoi Pavel face 9:7 în minutul 27 și Csepreghi aruncă în aer tribunele clujene cu golul său pentru 11:8 cu 30 de secunde înainte de finalul primei reprize. Scorul pauzei a fost însă 11:9 după ce Gebala a redus din handicap.

Polonezii au început mai bine repriza secundă și au trecut în avantaj 14:13, dar tricolorii au trecut cu bine peste eliminările dictate împotriva lor și s-au distanțat la patru goluri, 20:16, cu 14 minute înainte de finalul partidei. Mai mult, Pavel mărește ecartul la cinci goluri 24:19 în minutul 51, însă în numai două minute polonezii s-au apropiat la două lungimi 24:22. Mihai Popescu a continuat prestația remarcabilă și a blocat exasperant pentru adversari atacurile acestora, în timp ce Mocanu, Criciotoiu și Ramba nu au ratat și au închis partida cu scorul de 28:23 în favoarea României.

Golurile echipei României au fost înscrise de Mocanu și Ramba – câte 5, Cîntec și Csepreghi – câte 4, Pavel și Criciotoiu – câte 3, Ghionea, Sadoveac, Rotaru și Stamate – câte un gol.

În cealaltă partidă a grupei Serbia a pierdut surprinzător pe teren propriu 27:36 cu Belarus, clasamentul grupei fiind următorul:

Loc Echipa M V E Î GM GP Dif. P
1  Romania 2 2 0 0 54 46 8 4
2  Belarus 2 1 0 1 59 53 6 2
3  Serbia 2 1 0 1 64 68 −4 2
4  Polonia 2 0 0 2 55 65 −10 0

 

Următoarele meciuri sunt România - Serbia și Belarus - Polonia, urmând a se disputa în 3 sau 4 mai 2017. Vă reamintim că primele două echipe clasate și echipa cu cea mai bună linie de clasament clasată pe locul 3 în cele șapte grupe se califică la turneul final din Croația.

Alte știri din Handbal