Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Remiză și contestăriRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
03 Apr 2015

Liga 1: Remiză și contestări

Meci animat, dar fără goluri în seara aceasta în Ștefan cel Mare. Dinamo continuă seria rezultatelor nesatisfăcătoare cu un meci nul în compania celor de la FC Botoșani.

Joc echilibrat în prima repriză, în care am notat două ocazii ale lui Bilinski și una a lui Alexe de partea gazdelor, în timp ce botoșenenii pot spune că au avut o jumătate de ocazie la șutul lui Codoban care nu l-a solicitat prea mult pe Marc. Bilinski a avut cea mai mare ocazie a reprizei în minutul 33, când polonezul a reluat cu capul în bară centrarea lui Serginho, apoi șutează cu stângul și cu dreptul, fiind blocat în ambele situații de Curileac.

După pauză Gavrilă șutează din marginea careului de 18 metri al botoșenenilor, dar balonul trece peste transversală, dând tonul unei reprize mai animate. Oaspeții sunt și ei aproape de deschiderea scorului în minutul 65 când Hadnagy, aflat la limita careului mic al lui Marc, trece puțin pe lângă mingea centrată de pe dreapta de Ivanovici. Zece minute mai târziu asistăm la ocazii la ambele porți cu arbitrul Alexandru Tudor ca protagonist. Inițial, ”centralul” lasă avantaj la un fault în marginea careului dinamovist asupra lui Batin, dar Ivanovici nu reușește să înscrie, pentru ca la faza imediat următoare, în celălalt careu, Tudor să fie lovit de mingea degajată de un fundaș botoșenean, iar balonul ajunge la un atacant dinamovist care se încurcă în el. Ivanovici este ghinionistul de serviciu al moldovenilor și două minute mai târziu ratează un lob peste Marc în marginea careului dinamovist, portarul gazdelor reușind să blocheze. În continuare mai periculoși, oaspeții ratează din nou în minutul 78 când Batin centrează neinspirat în loc să șuteze la colțul scurt, părăsit de Marc.

Prelungirile meciului aparțin gazdelor, care ratează două bune ocazii prin Bilinski și Rotariu, dar scorul final este Dinamo – FC Botoșani 0-0, spre nemulțumirea suporterilor dinamoviști, care au cerut insistent demisia echipei tehnice a formației favorite.

 

Dinamo (antrenor Flavius Stoican): T. Marc - Fai, Machado, Bunoza, Serginho - Bărboianu, Elhamed, Gavrilă (min. 81 Matei), Alexe (min. 81 Lazăr) - Grozav (min. 67 Rotariu), Bilinski

FC Botoşani (antrenor Leo Grozavu): Curileac - Patache, Ngadeu, Tincu, Axinte - Vaşvari (min. 85 Danci), Bordeianu, Codoban (min. 68 Roşu), Martinus (min. 53 Ivanovici) - Hadnagy, Batin

Alte știri din Liga 1