Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Polo
powered by Ariston
LEN extinde numărul de echipe la Campionatul European de poloSportPictures.eu
12 Mai 2014

LEN extinde numărul de echipe la Campionatul European de polo

Biroul Executiv al Ligii Europene de Natație (LEN) a luat decizia ca la Campionatul European de polo să participe, începând cu ediția 2016, mai multe echipe. Formula actuală implică prezența a 12 echipe masculine și 8 feminine la competițiile continentale. În urma acestei decizii, la Belgrad, la Campionatele Europene din 2016, vor fi prezente 16 echipe masculine, dar și 12 feminine.

La băieți, această măsură nu ne afectează în niciun fel, deoarece naționala noastră masculină are locul asigurat în crema polo-ului european și în actualele condiții, cu participare mai restrânsă. În schimb, la fete, naționala noastră nou-formată ar putea profita pentru 2016 de extinderea competiției. România a jucat primul meci oficial în 2013 la feminin, iar acum există campionat național, dar și Cupa României pentru reprezentantele sexului frumos.

România va aborda noua formulă de desfășurare a preliminariilor, cu scopul de a ajunge la Belgrad.

Deocamdată, în luna iulie a acestui an se desfășoară Campionatele Europene de la Budapesta, din Ungaria. Băieții vor fi prezenți și vor încerca să obțină calificarea directă la Campionatul Mondial din 2015, în timp ce fetele vor fi doar telespectatoare.

Alte știri din Polo