Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Polo
powered by Ariston
LEN Champions League: CSM Oradea se califică în turul III preliminarRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
16 Oct 2022

LEN Champions League: CSM Oradea se califică în turul III preliminar

La sfârșitul acestei săptămâni s-au disputat turneele turului II preliminar al LEN Champions League la polo masculin, fază în care au ajuns campioana CSA Steaua București și vicecampioana CSM Oradea.

Formația orădeană a obținut in extremis calificarea în etapa viitoare a competiției după ce astăzi a învins în grupa B disputată la Barcelona chiar formația gazdă, CN Barcelona, cu scorul de 12-6. În precedentele meciuri ale grupei, poloiștii antrenați de Ciprian Cîmpianu și Christian Sandor au înregistrat următoarele rezultate:

Joi, 13 octombrie

CSM Oradea - Jadran Herceg  8-9

Vineri, 14 octombrie

CSM Oradea - Vitoria Guimares  21-5

Sâmbătă, 15 octombrie

CSM Oradea - CN Noisy-Le-Sec  7-11

La egalitate de puncte, dar cu un golaveraj superior celor de la Jadran Herceg și CN Barcelona, orădenii au încheiat grupa pe locul secund după francezii de la CN Noisy-Le-Sec și avansează în turul III preliminar. Aici se va juca sub forma unei duble manșe eliminatorii, cele trei variante de adversari stabilite - câștigătoarele celorlalte trei turnee din turul II - sunt Jadran Split (Croația), OSC Budapesta (Ungaria) și AN Brescia (Italia). Tragerea la sorți a confruntărilor din turul III este programată pentru luni, 17 octombrie.

 

În grupa A, găzduită de localitatea croată Split, CSA Steaua a suferit înfrângeri pe linie și a încheiat pe ultimul loc cu următoarele rezultate:

Joi, 13 octombrie

CSA Steaua - Jadran Split  7-17

Vineri, 14 octombrie

CSA Steaua - Vasas Plaket  13-18

CSA Steaua - RN Savona  5-15

Sâmbătă, 15 octombrie

CSA Steaua - VK Sabac  10-17

Formația militară va continua în LEN EuroCup, competiție în care a ajuns în faza semifinalelor în sezonul 2014-2015.

Alte știri din Polo