Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Baschet
powered by Trocal
Gaz Metan a explodat pe final pentru victorieSportPictures.eu
06 Mar 2014

Gaz Metan a explodat pe final pentru victorie

Joi, 6 martie, a continuat “maratonul” etapei a 22-a din Liga Naţională de Baschet masculin, după prima partidă disputată în avans luni (Farul-Steaua 53-87). În Sala Sporturilor din Mediaş, s-au întâlnit două echipe cu valori apropiate, aflate pe locurile 11-12, ambele fără şanse de a urca în primele opt care vor intra în playoff.

Primii care au condus timid au fost medieşenii, ducând scorul la 5-2 în primele două minute. Timba a reuşit egalarea, apoi a preluat avantajul pe tabelă până la finalul primului sfert. În primele două minute din sfertul doi au ieşit în evidenţă din nou gazdele, egalând 26-26, pentru a trece la conducere chiar cu nouă puncte: 36-27 (min. 14:38) şi 47-38 la pauză.

Avantajaţi de propriul teren şi de suporteri, “găzarii” au prins gustul jocului în atac şi în sfertul trei, mărind diferenţa la unsprezece puncte, nu greu de recuperat, dar suficientă pentru încredere. Totuşi, nu avea să fie aşa simplu.

Sfertul patru o găseşte pe Timba în mare vervă, rupând ritmul şi plasând douăsprezece puncte succesiv în coşul medieşenilor, trecând din nou în avantaj, 71-72. Se joacă pe contre, Gaz Metan iese la joc cu cinci puncte la rând, recuperând şi sărind la limită peste timişoreni. Se merge din nou cap la cap, cu egalitate 77-77 şi 81-81 (min. 39:20), pentru ca gazdele să înscrie alte cinci puncte la rând, fără a mai fi ajunse din urmă.

Gaz Metan Mediaş – BC Timba Timişoara 86 – 81 (19-24, 28-14, 22-20, 17-23)

Marcatorii de top au fost: A. Mandache (21), S. Bogavac (20) la Gaz Metan şi V. Nakic (18) şi Czmor (14) la Timba.

Ambele echipe rămân pe poziţiile 11 (Gaz Metan) şi 12 (Timba), la 3 puncte distanţă una de cealaltă.

Vineri, 7 martie, se va juca a treia partidă a etapei, BCM U Piteşti – CSU Atlassib Sibiu, de la ora 18:00.

Alte știri din Baschet