Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
EHF Champions League: Victorie la 5 goluri pentru „tigroaice” în manșa turSabin Malisevschi / SportPictures.eu
03 Apr 2021

EHF Champions League: Victorie la 5 goluri pentru „tigroaice” în manșa tur

CSM București a trecut de ȚSKA Moscova cu 32:27 (20:12) în Sala Polivalentă „Ioan Kunst Ghermănescu” în partida tur a sferturilor de finală ale EHF DELO Champions League și pornește ca favorită la calificarea în Final Four-ul competiției.

Elevele lui Adrian Vasile au avut o primă repriză de excepție, în care se părea că le iese orice, singura care s-ar fi putut declara nemulțumită fiind Cristina Neagu, care a compensat cele câteva ratări cu șase pase decisive pentru colegele sale. Între buturi, Jelena Grubisic a fost în zi de grație la ultimul său meci pe teren propriu în tricoul CSM-ului în competiția-regină intercluburi și le-a permis colegelor sale să intre la cabine cu un avans de 8 goluri, nesperat de mulți înainte de începerea partidei. Ritmul „tigroaicelor” a scăzut după pauză și rusoaicele s-au apropiat la patru lungimi, 28:24, însă un time-out cerut de Adrian Vasile a readus pe linia de plutire CSM-ul, care a încheiat partida cu un +5 pe care are șanse să-l apere săptămâna viitoare, duminică, 11 aprilie, la Moscova.

Astăzi, marcatoarele CSM-ului au fost Neagu, Lazovici - câte 6 goluri, Cvijici, Dembele - câte 5, Omoregie, Moisă - câte 3, Pintea, Bazaliu - câte 2. Cu reușitele de astăzi, Cristina Neagu însumează 106 goluri și urcă pe primul loc în clasamentul golgheterilor ediției din acest an a competiției.

Alte știri din Handbal