Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
Campioana se impune la Târgu Mureş cu emoţiiSportPictures.eu
29 Ian 2014

Campioana se impune la Târgu Mureş cu emoţii

În cadrul Diviziei A1 de volei feminin au fost programate miercuri, 29 ianuarie, 6 întâlniri contând pentru etapa a 15-a, din care însă nu s-au disputat decât trei, restul fiind amânate din cauza condiţiilor nefavorabile.

La Târgu Mureş gazdele (locul patru în clasament) au jucat în compania campioanei Ştiinţa Bacău şi surprinzător, au câştigat primul set cu 25-23, preluarea şi blocajul fiind deficitare la băcăuance. În setul doi oaspetele nu au mai cedat iniţiativa, având în serviciul Sabinei Miclea din final un atu serios pentru câştigarea acestuia cu 25-13.În cel de al treilea s-a luptat fără menajamente, gazdele conducând cu 13-12 şi 15-13, apoi rezistând la un punct în spatele campioanelor până când s-a ajuns la 20-21, scor de unde băcăuancele nu au mai greşit şi au câştigat cu 25-20. Ultimul set a fost un galop de sănătate pentru Ştiinţa din Bacău, care a închis meciul cu un 25-11, fără comentarii.

Scor final, CSU Medicina Tg.Mureş-Ştiinţa Bacău 1-3 (25-23, 13-25, 20-25, 11-25), băcăuancele revenind pe prima poziţie a clasamentului până la disputarea restanţelor.

În celelalte două partide disputate astăzi , gazdele s-au impus clar, rezultatele  înregistrate fiind următoarele:

CSM Lugoj - Rapid Bucureşti 3-0 (25-18, 25-7, 25-17)

CS Volei Alba-Blaj - CSM Târgovişte 3-0 (25-22, 25-17, 25-21)

Partidele : CSV 2004 Tomis Constanţa - Dinamo Romprest Bucureşti, VC Unic LPS Piatra Neamţ - SCM U. Craiova şi CSM Bucureşti - ACS Penicilina Iaşi au fost amânate.

Clasamentul se prezintă astfel:

Loc Echipa MJ V I Seturi Pct.set Pct
1 Stiinta Bacau 14 13 1 41:7 1153 : 822 39
2 Dinamo Romprest Bucuresti 14 13 1 39:5 1060 : 700 38
3 CS Volei Alba-Blaj 15 13 2 41:12 1252 : 949 38
4 CSU Medicina Tîrgu Mures 14 9 5 31:20 1124 : 1017 27
5 CSM Tîrgoviste 15 8 7 28:26 1151 : 1124 23
6 CSM Lugoj 14 7 7 26:24 1050 : 1015 21
7 VC Unic LPS Piatra Neamt 14 6 8 22:26 973 : 997 20
8 SCM U Craiova 14 6 8 24:28 1092 : 1118 19
9 CSM Bucuresti 14 6 8 24:27 1087 : 1085 18
10 ACS Penicilina Iasi 13 3 10 10:32 769 : 995 9
11 Rapid Bucuresti 15 1 14 5:43 791 : 1175 3
12 CS Volei 2004 Tomis Constanta 14 0 14 1:42 568 : 1073 0

 

Alte știri din Volei