Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Trei puncte în prelungiri pentru botoșeneniDan Duta / Mediafax Foto
02 Mar 2014

Trei puncte în prelungiri pentru botoșeneni

Meci derulat cu un ritm bun între FC Botoșani și oaspeții de sub Tâmpa, FC Brașov. Gazdele arată din start intențiile ofensive și chiar în minutul 2

Vașvari trimite din voleu de la 30 de metri un șut ce trece pe deasupra transversalei porții apărate de Florin Iacob. Asaltul botoșenenilor dă roade destul de rapid, chiar în minutul 18. La o fază prelungită de atac, Croitoru centrează de pe partea stângă, Oltean sare la cap cu jucătorii brașoveni și mingea îl lovește, în buchetul de jucători, în umăr pe Andrei Cristea și intră în poartă prin dreapta lui Iacob. Brașovenii nu cad după lovitura primită și atacă prin Szekely, dar pasa lui către Surdu greșește adresa, iar fundașii botoșeneni resping. În minutul 40 survine egalarea, oamenii cheie ai fazei fiind aceiași Oltean și Andrei Cristea. După o degajare defectuoasă a lui Oltean, mingea interceptată de brașoveni ajunge la Mateiu care îl angajează pe culoar pe Andrei Cristea și vârful brașovean îl execută din poziție de unu la unu pe Lazăr. Același Andrei Cristea mai are o ocazie până la finalul reprizei, dar pauza le găsește la egalitate pe cele două combatante.

În minutul 57 tribunele se animă la șutul plouat de la distanță a lui Patache, reținut la limita liniei de poartă de Iacob. După câteva minute, poate și din cauza intensității partidei, mingea se sparge și Istvan Kovacs este nevoit să oprească partida și să schimbe ”subiectul” jocului. Finalul se apropie, gazdele accentuează presiunea, dar brașovenii se apără eficient. În primul minut de prelungiri, tribunele din Botoșani explodează! Cârjan sare la cap cu Iacob la limita careului de 6 metri, dar în afara acestuia, portarul brașovean ratează respingerea și cere fault, dar macedoneanul Stojkov înscrie din mijlocul careului și ”centralul” Istvan Kovacs validează golul. Cu golul din minutul 90+1, moldovenii își asigură victoria cu 2-1 (1-1) și trei puncte care le permit să urce până pe locul 13, în timp ce FC Brașov își cimentează poziția a 17-a, la 7 puncte deasupra concitadinilor de la Corona, ”lanterna roșie”, și la 5 puncte sub locul ce le permite rămânerea în liga I.

FC Botoşani (antrenor Leonard Grozavu): Lazăr - Patache, Oltean, Ivanovs, Bordeanu - Vaşvari, Croitoru - Codoban (min. 56 Puri), Vertelis, Fulop (min. 78 Cârjan) - Hadnagy (min. 71 Stojkov)

Alte rezerve: Curileac, Tincu, Danci, Ghinga

FC Braşov (antrenor Cornel Ţălnar): Iacob - Străuţ, Machado, Leko, Cr. Ionescu - Mateiu, Madeira (min. 80 Moraru) - J. Szekely (min. 86 Davide Dias), Surdu, Serginho (min. 46 Buga) - And. Cristea

Alte rezerve: D. Mutu, Vagner, Santos, Enceanu

Alte știri din Fotbal