Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Săndoi mulțumește autorităților locale fiindcă echipa sa va mai putea disputa câteva meciuri pe "Oblemenco"SportPictures.eu
07 Nov 2014

Săndoi mulțumește autorităților locale fiindcă echipa sa va mai putea disputa câteva meciuri pe "Oblemenco"

Emil Săndoi a mulțumit autorităților locale fiindcă formația pe care o antrenează, CS Universitatea Craiova, va mai putea disputa câteva meciuri pe "Ion Oblemenco", până la sfârșitul acestui an, înainte ca arena să fie demolată.

Tehnicianul a declarat vineri, într-o conferință de presă, că își dorește mult ca echipa lui s-o învingă pe Steaua în sferturile de finală ale Cupei României, pe 4 decembrie, meci ce va avea loc pe "Oblemenco".

"Mulțumim municipalității, Consiliului Local Craiova și doamnei primar Lia Olguța Vasilescu pentru înțelegerea de care au dat dovadă, astfel încât următoarele două meciuri de campionat și partida din Cupă cu Steaua se vor juca pe Oblemenco. Ne dorim să răsplătim încrederea de care beneficiem și să obținem trei rezultate pozitive în aceste partide. Totodată, dat fiind că în decembrie stadionul se va dărâma, ne dorim cât mai mulți suporteri alături la acest jocuri, avem nevoie de sprijinul lor. Mi-aș dori și la celelalte două partide, nu doar la meciul cu Steaua să fie tot 30.000 pe stadion. Știu că avem suporteri adevărați, care vin pentru echipă, nu pentru adversar. Ultima victorie contra Stelei a fost obținută în 2003, cu 30.000 de oameni pe stadion și alți 20.000 la porți. Dorința mea la începutul lui decembrie este ca succesul din 2003 să nu mai fie ultimul", a spus Săndoi, citat de site-ul clubului.

Săndoi a prefațat meciul din deplasare cu CSMS Iași, de duminică, din etapa a 14-a a Ligii I: "Mai sunt patru hopuri până la final și ne dorim să le trecem cu bine. Iașiul este o echipă în creștere de formă, de trei etape nu pierde. Va fi un joc dificil. Cu multă dăruire, organizare și dorință rezultatul ne poate fi favorabil. Avem nevoie în continuare de puncte. Iașiul are câțiva jucători de valoare, cu experiență în prima ligă, cum sunt Wesley, Olah, Ciucur ori Cristi Munteanu, dar asta nu înseamnă că nu vom face tot ce depinde de noi pentru a obține un rezultat bun. De Florin Prunea mă leagă amintiri frumoase, am fost colegi la Universitatea, apoi la FRF. Din punctul meu de vedere este unul dintre cei mai buni conducători din țară, știe să-și protejeze echipa, jucătorii. Este un băiat deosebit, un prieten adevărat, dar timp de 90 de minute vom fi adversari. Fie ca cea mai bună echipă să câștige duminică".

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Fotbal