Roland Garros: Sorana Cîrstea își egalează cea mai bună performanță la Paris
31 Mai 2026



31 Mai 2026
01 Iun 2026
31 Mai 2026
31 Mai 2026
02 Iun 2026










Răzvan Păsărică / SportPictures.euPlecați din țară cu speranțe firave pentru meciul cu AS Roma contând pentru etapa a doua a grupei E a Europa League, jucătorii de la Astra nu au putut face față pe Olimpico tăvălugului dirijat de veteranul Francesco Totti.
Cu două șanse bune în start de partidă avute în gheată de Nicoară la aceeași fază din minutul 5, apoi un șut aproximativ al lui Fabricio în minutul imediat următor, elevii lui Marius Șumudică au început să simtă presiunea pusă de echipa gazdă, care a deschis scorul în minutul 15 prin Strootman. Mijlocașul Romei a pus latul în careul mic pentru a trimite în poartă o minge centrată din lovitură liberă de Totti, legenda din teren a echipei gazdă executând la fel de periculos o altă lovitură liberă în prelungirile primei reprize. La acea fază, Lung a respins în bară, apoi Fazio a venit peste fundașii Astrei și a împins balonul în poartă. 2-0 la pauză și finalul partidei se întrevedea sumbru pentru giurgiuveni.
Presiunea la poarta lui Lung nu s-a diminuat după pauză, în minutul 47 Fabricio fiind surprins de șutul centrare trimis de Perotti din partea stângă a direcției de atac a gazdelor, din apropierea liniei de fund, și a trimis în propria poartă. A urmat șutul periculos al lui Iturbe, iar în minutul 55 Totti iese din nou la rampă din rol de servant și inventează o pasă ce îl lasă pe Salah în avantaj față de Săpunaru și apoi îl execută pe Lung pentru a patra oară. Dominarea romanilor este consistentă în continuare cu Paredes și Iturbe ratând noi ocazii, iar Astra are o zvâcnire de orgoliu în minutul 81, șutul lui Alibec fiind respins de portarul Alisson.
S-a încheiat AS Roma – Astra 4-0 (2-0), rezultat în urma căruia giurgiuvenii rămân fără punct în clasamentul grupei. AS Roma a făcut 4 puncte, la fel ca și Austria Viena, care a remizat 0-0 pe propriul teren cu Viktoria Plzen, cehii fiind pe locul 3 cu 2 puncte. Următorul meci al Astrei se va desfășura tot în deplasare, pe 20 octombrie la Plzen.
AS Roma (antrenor Luciano Spalletti): Alisson - Bruno Peres (min. 63 Florenzi), Manolas, Fazio, Juan - Leandro Paredes, Strootman (min. 68 Gerson) - Salah (min. 57 Nainggolan), Totti, Perotti - Iturbe
Astra (antrenor Marius Șumudică): Lung - Lazic (min. 61 D. Niculae), Fabricio, Geraldo, Morais - Boubacar (min. 46 Lovin), Seto, Săpunaru - Teixeira, Alibec, Nicoară (min. 61 Budescu)

Betano, brandul premium de pariuri și jocuri online al Kaizen Gaming, valorifică universul gamingului pentru a ilustra forța emoțională a pasiunii pentru fotbal în cea mai...
Noul mandat al lui Gheorghe Hagi la echipa națională a României a debutat în această seară la Tbilisi cu partida contra selecționatei Georgiei.
Sărbătoare pe arena „Anghel Iordănescu” la finele partidei retur a barajului de menținere-promovare în Superliga dintre FC Voluntari și FC Hermannstadt! Formația...
La Ovidiu, Farul o învinge la lovituri de departajare pe Chindia Târgoviște și se menține cu multe emoții în Superliga.
Prelungirile sunt specialitatea casei pentru FCSB, care a învins în această seară Dinamo, gazde pe arena Arcul de Triumf, și își salvează sezonul cu o calificare la potou...
Plecat dintre noi mult prea devreme, in decembrie 2024 la doar 65 de ani, Helmut Duckadam este o legenda a fotbalului a carei performanta unica - patru penaltiuri salvate in...
Rapid și Universitatea Craiova au remizat fără gol în ultimul meci al play-off-ului Superligii.
Duelul echipelor din play-out, FCSB și FC Botoșani, pentru un loc în finala pentru Conference League s-a înscris în linia partidelor de menținere-promovare din acest...
Al doilea duel al barajului de menținere-promovare în Superliga s-a disputat la Sibiu între FC Hermannstadt și FC Voluntari și s-a ridicat la nivelul disputei de ieri de la...
Universitatea Cluj și Dinamo au disputat un meci fără miză sub Feleac, penultimul joc din play-off-ul Superligii.
Chindia și Farul Constanța au disputat la Târgoviște manșa tur a primului duel de menținere-promovare în Superliga și au oferit celor 6.600 de spectatori un spectacol...
Meci de vacanță în Gruia între CFR Cluj și FC Argeș, uvertura ultimei runde a play-off-ului Superligii.
În iunie, naționala României va disputa două partide de pregătire, primele meciuri ale lui Gheorghe Hagi în noul său mandat ca selecționer al primei reprezentative:
Naționala U17 a României, formată din juniori născuți începând cu 1 ianuarie 2009 și pregătiți de Mircea Diaconescu, s-a aflat în urna a patra la tragerea la sorți...
Prima reprezentativă se pregătește de prima reunire sub comanda noului selecționer, Gheorghe Hagi.
Comitetul Executiv al UEFA s-a întrunit astăzi, 20 mai, la Istanbul și a decis că, după 2028, preliminariile Europene vor fi structurate pe un sistem ierarhic cu două ligi.
Ediția din acest an a proiectului clasificării academiilor de copii și juniori adună un total de 130 de cluburi participante în competițiile de juniori FRF, fiind ediția cu...
Marți, 19 mai, la Casa Fotbalului s-a desfășurat tragerea la sorți pentru ordinea disputării meciurilor de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga 1.
În luna iunie, naționala României va disputa două partide de pregătire, în Georgia, la Tbilisi, și la București, cu Țara Galilor.
Rezultate surprinzătoare în ultima etapă a play-out-ului Superligii.
Betano a fost desemnat Suporter Oficial al Turneului FIFA World Cup 2026™ pentru Europa și America de Sud, în urma noului parteneriat dintre FIFA și brandul Kaizen Gaming....
Universitatea Craiova învinge la scor Universitatea Cluj și devine noua campioană a Superligii!
Dinamo și CFR Cluj au încheiat fără gol meciul disputat pe arena Arcul de Triumf și și-au asigurat locurile 4 și respectiv 3 la finalul play-off-ului.
FK Csikszereda încheie play-out-ul cu o victorie în fața celor de la FC Botoșani și este în acest moment echipa cu cele mai multe victorii, 5, și puncte, 17, acumulate în...
Astăzi s-au disputat simultan partidele etapei a 10-a, ultima a play-off-ului Ligii 2, fiecare având elementul său de atracție. Dacă la Hunedoara nu era niciun suspans, fiind...
Ultimul meci al etapei a 9-a, penultima a play-off-ului Ligii 2, s-a disputat la Voluntari, acolo unde Sepsi OSK Sf. Gheorghe își putea câștiga promovarea directă în cazul...
FCSB are un nou meci în care uită să marcheze și le oferă celor de la Unirea Slobozia ocazia de a obține un punct foarte important în efortul de a obține un loc de baraj.
Metaloglobus și FC Hermannstadt au încheiat la egalitate ultimul meci al sezonului disputat pe arena din Clinceni.
Cu un gol înscris în prelungiri, Dinamo se apropie la patru puncte de CFR Cluj, ocupanta locului 3.
Petrolul Ploiești câștigă un punct cât salvarea de la baraj în deplasare cu FC Botoșani și este la mâna ei în ultimul meci, cel cu Oțelul Galați pe teren propriu.
Al doilea meci din programul etapei a 9-a, penultima a play-off-ului Ligii 2, s-a disputat la Oradea, acolo unde Steaua a venit cu blazonul șifonat după înfrângerea suferită...
Universitatea Cluj ține trena liderului Universitatea Craiova după ce în această seară a învins Rapidul pe Cluj Arena.
Oțelul învinge Farul Constanța la Galați după o repriză secundă extrem de interesantă.
Etapa a 9-a, penultima a play-off-ului Ligii 2 a debutat astăzi la Târgoviște, acolo unde Chindia a primit vizita liderului Corvinul Hunedoara. Deja promovată în Superliga,...
CFR Cluj și Universitatea Craiova au oferit un joc fără veleități spectaculare și au remizat fără gol în Gruia.
UTA a avut un meci complicat pe teren propriu cu FK Csikszereda, dar a reușit să se impună grație insistenței și a unui dram de noroc contra ciucanilor.
În iunie, naționala României va disputa două partide de pregătire, primele ale lui Gheorghe Hagi în noul său mandat ca selecționer al primei reprezentative:
Ironia sorții a făcut ca la aniversarea a 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, Steaua pierde în Ghencea jocul contra celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe,...
Cu două etape rămase de jucat din play-off-ul Ligii 2, Corvinul Hunedoara este deja în vacanță, cu obiectivul îndeplinit. Victoria de astăzi obținută în fața propriilor...
Cortina etapei a 8-a, intermediară, din play-off-ul Ligii 2 s-a ridicat la Oradea, acolo unde FC Bihor a primit vizita ultimei clasate, Chindia Târgoviște.
Pe un stadion cu o atmosferă ostilă, Rapid face o primă repriză slabă și pierde în fața celor de la CFR Cluj.
Unirea Slobozia a fost egalată de FC Hermannstadt cu cateva zeci de secunde înainte de finalul meciului și thriller-ul retrogradării directe capătă suspans.
Universitatea Craiova a primit pe „Ion Oblemenco” vizita celor de la Dinamo București într-un meci cu greutate în lupta pentru câștigarea titlului Superligii.
Forțată să facă puncte pentru a ieși din zona locurilor de baraj, Petrolul a încheiat la Ploiești la egalitate meciul contra celor de la UTA.
Pe Cluj Arena, Universitatea Cluj învinge FC Argeș dintr-un penalty obținut în prelungirile partidei și egalează la puncte Universitatea Craiova la vârful clasamentului...






31 Mai 2026
01 Iun 2026
31 Mai 2026
31 Mai 2026
02 Iun 2026











