Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Comunicat ASU Poli TimișoaraCornel Alin Putan / SportPictures.eu
25 Apr 2017

Comunicat ASU Poli Timișoara

Legat de articolul "Avertizare de meci trucat la pariuri: pont 2 pauză/1 final! Fanii care finanțează clubul Poli: "O să investigăm. Jucătorii pot paria prin interpuși"" apărut luni pe portalul online al unei publicații sportive naționale clubul Politehnica Timișoara dorește să facă următoarele precizări:

- am urcat din ligile inferioare până în eșalonul secund fotbalistic bazându-ne pe transparență, corectitudine și onoare; suntem convinși că avem în componența clubului, indiferent de palier (staff, jucători, suporteri) oameni integri, care nu intră în asemenea jocuri de culise, acest ”fotbal” fiind exact acela pe care noi dorim să îl schimbăm, propunând un alt model;

- clubul Politehnica Timișoara nu a fost și nu va fi implicat în vreo schemă de trucare de meciuri, iar pe această cale ne punem la dispoziția Comisiei de Integritate FRF sau a oricărui alt organism abilitat pentru a analiza orice situație de acest gen ce poate apărea;

- solicităm tuturor celor interesați de acest subiect să îl trateze cu diplomație, fără a face afirmații sau acuze nefondate ce pot avea repercusiuni inclusiv de natură juridică, în cazul în care ele nu sunt sprijinite și probate cu dovezi solide;

- reamintim pe această cale faptul că Politehnica Timișoara nu tolerează niciun fel de abatere de la principiile stabilite prin Statutul clubului, orice derapaj fiind sancționat extrem de grav, în cazul în care el este sprijinit și probat cu dovezi solide, printr-o decizie a unei instanțe.

Alte știri din Fotbal