Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
CL: Următorul obiectiv pentru Viitorul - calificarea în grupele Europa LeagueRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
02 Aug 2017

CL: Următorul obiectiv pentru Viitorul - calificarea în grupele Europa League

Viitorul a jucat de la egal cu ciprioții de la APOEL Nicosia timp de 90 de minute în manșa secundă a turului 3 preliminar al Champions League.

Campioana României a început bine partida de pe arena Neo GSP Stadium din orașul situat în inima Insulei Afroditei și putea lua o opțiune importantă pentru calificare dacă în minutul 3 șutul lui Florinel Coman nu nimerea bara sau dacă în minutul 7 reluarea îndrăzneață a lui Țîru nu trecea peste transversală. Perioada bună a elevilor lui Gheorghe Hagi a continuat cu o nouă ocazie a lui Florinel Coman în minutul 18, dar șutul său a fost blocat și ciprioții au scăpat din nou cu fața curată. De Camargo aduce primele emoții în careul Viitorului în minutul 28, dar Rîmniceanu este la post și respinge în corner reluarea vârfului belgian de origine braziliană. În replică, Nedelcu șutează bine și îl pune la treabă pe Waterman în minutul 34, aceasta fiind ultima ocazie a primei reprize în care constănțenii au fost mai periculoși decât gazdele.

Tehnicianul gazdelor Georgios Donis, venit la echipă după manșa tur de la Ovidiu, își montează bine la pauză elevii, care intră în teren mai încrezători în șansa lor și eforturile se văd imediat. După șutul centrare al lui Aloneftis deviat în bară de Rîmniceanu a căzut primul gol al partidei: în urma unui corner Carlão se descotorosește de marcajul lui Țîru și înscrie imparabil cu capul. Era minutul 54 și ciprioții anulau handicapul de la Ovidiu, însă la numai două minute distanță Țîru a fost aproape de a-și repara greșeala, însă șutul său de la 6 metri nu prinde cadrul porții. Ciprioții încearcă să mărească presiunea, cu un șut din marginea careului Ebecilio îl determină pe portarul Viitorului să respingă în corner în minutul 64, apoi Lago și Bertoglio trimit șuturi periculoase în minutele 71, respectiv 73, dar în al treilea minut al prelungirilor Chițu putea da lovitura de grație, dar nu a ajuns la mingea centrată de Herea.

S-a intrat astfel în prelungiri, unde totul s-a năruit în primele 15 minute. Merkis a speculat confuzia din defensiva Viitorului după un corner executat în minutul 93 și duce scorul la 2-0, apoi în minutul imediat următor De Camargo apare oportun dintre fundașii constănțeni și înscrie al treilea gol. Eric se complică în careul lui APOEL în minutul 98 și în loc să șuteze din prima dintr-o poziție bună alege să facă o preluare și în cele din urmă pierde balonul, încercarea sa de a cere un penalty neavând șanse de succes. Efrem a dat lovitura de grație în ultimul minut al primei reprize de prelungiri la o fază în care Rîmniceanu respinsese inițial șutul lui De Camargo. Șutul la vinclu trimis de Chițu (min. 115) și lovitura liberă executată de Eric în ultimul minut au fost singurele faze notabile din ultimele 15 minute, astfel încât se încheie APOEL Nicosia – FC Viitorul 4-0 (0-0, 1-0) și cu 4-1 scor general ciprioții avansează în play-off-ul UEFA Champions League.

Pentru Viitorul urmează acum play-off-ul Europa League, un nou test dificil, dar nu imposibil de trecut pentru trupa lui Gheorghe Hagi.

 

APOEL Nicosia (antrenor  Georgios Donis): Waterman - Milanov, Rueda, Carlão (min. 81 Merkis), Lago - Bertoglio, Nuno Morais, Vinicius, Aloneftis (min. 55 Ebecilio) - Vander (min. 88 Efrem), De Camargo

FC Viitorul (antrenor Gheorghe Hagi): Rîmniceanu - Boli, Țîru, M. Constantin, C. Ganea - Benzar, Nedelcu (min. 82 Mladen), D. Lopez - Chiţu, Fl. Coman (min. 96 Eric), Cicâldău (min. 82 O. Herea)

Alte știri din Fotbal