Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
Cupa Challenge: Șanse intacte pentru calificare în finalăMircea Rosca / SportPictures.eu
21 Apr 2018

Cupa Challenge: Șanse intacte pentru calificare în finală

Rezultat ce le dă speranțe suporterilor turdeni în manșa tur a semifinalei pe care formația AHC Potaissa Turda a disputat-o în deplasare în Islanda contra celor de la IBV Vestmannaeyjar contând pentru semifinalele Cupei Challenge.

În orășelul cu 4.400 de locuitori din sudul Islandei, elevii lui Horațiu Gal au ținut aproape de echipa gazdă și au fost învinși la trei goluri diferență, scor 31:28 (15:13), handicap ce poate fi anulat în meciul de la finalul săptămânii viitoare din sala ”Gheorghe Barițiu”. Având proaspătă în minte revenirea incredibilă din semifinala de anul trecut contra unei alte echipe islandeze, Valur Reykjavik, când a anulat pe teren propriu un handicap de 8 goluri, Potaissa are șanse reale să obțină a doua calificare consecutivă în finala competiției.

Golurile echipei noastre au fost înscrise de Iancu - 5, Adomnicăi, Asoltanei, Cîntec - câte 4, Lazăr, Thalmaier, Zacaciurin - câte 2, Ghiţă, Rotaru, Savic, Stamate, Szoke - câte un gol.

 

Iată programul partidelor semifinalelor:

IBV Vestmannaeyjar - AHC Potaissa Turda  31:28 (15:13)

AM Madeira Andebol SAD - A.E.K. Atena

Finala se va disputa în dublă manșă pe 12 sau 13 mai meciul tur și 20 mai meciul decisiv.

Alte știri din Handbal