Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
03 Dec 2021

CM: Succes contra debutantelor

Campioantul Mondial de handbal feminin găzduit de Spania în localitățile Castelló, Granollers, Llíria și Torrevieja a ajuns la ziua a 3-a, cea în care jucătoarele tricolore au intrat în concurs. Elevele lui Adrian Vasile și Bent Dahl au avut parte de un prim meci ușor în grupa C în arena Pabellon Ciutat de Castelló, adversare fiindu-le jucătoarele Iranului, aflate la debutul unui turneu final.

Spre deosebire de România, prezentă la toate cele 25 de ediții și câștigătoare a trofeului în 1962, selecționata Iranului a evoluat cu trac și nu a pus probleme. Obligate de legile musulmane să își lase doar fața liberă și să poarte pe cap un hijab, jucătoarele asiatice au fost net depășite de Crina Pintea și colegele ei, scorul întâlnirii fiind 39:11 (20:3). Mai mult un antrenament, jocul a avut două elemente mai puțin plăcute. Accidentarea tinerei Oana Borş (18 ani) chiar la primul său gol marcat în tricoul naționalei a fost unul dintre ele, jucătoarea de la Minaur Baia Mare fiind scoasă cu targa după o cădere în careul advers ce i-a afectat grav genunchiul drept. Celălalt este numărul mare de ratări ale fetelor noastre, lucru nedorit în întâlnirile viitoare cu Kazahstan și, mai cu seamă, Norvegia.

 

Iată programul meciurilor grupei C:

Vineri, 3 decembrie

România – Iran  39:11 (20:3)

Norvegia – Kazakhstan

Duminică, 5 decembrie

România – Kazakhstan

Norvegia – Iran

Marți, 7 decembrie

Kazakstan – Iran

Norvegia - România

Alte știri din Fotbal