Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Cancom
Supercupa României: Dinamo și HC Buzău joacă mâine cu trofeul pe masăMihai Neacsu / SportPictures.eu
21 Aug 2026

Supercupa României: Dinamo și HC Buzău joacă mâine cu trofeul pe masă

Supercupa României la handbal masculin a debutat spectaculos astăzi în TeraPlast Arena din Bistrița, cu două semifinale care au deschis oficial sezonul intern 2026-2027. Dinamo București, campioana României și deținătoarea trofeului, și-a respectat statutul de favorită și a trecut clar de SCM Politehnica Timișoara, în timp ce CSM București și HC Buzău au oferit un meci mult mai echilibrat.

Prima semifinală a fost controlată de Dinamo, care s-a impus cu 35-25 (19-13) în fața formației timișorene. „Dulăii” au început mai bine partida și au reușit să intre la pauză cu un avantaj de șase goluri, 19-13. Diferența s-a păstrat și în partea secundă, formația pregătită de Paulo Pereira gestionând fără emoții avantajul și obținând calificarea în finala Supercupei. Vujovic a fost principalul marcator al campioanei, cu șapte goluri, în timp ce Lenbroch și Langaro au contribuit cu câte cinci reușite. Pentru SCM Poli Timișoara, Kozakevych a înscris de șase ori, iar Boskos și Ravnic au punctat câte patru goluri.

A doua semifinală, dintre CSM București și HC Buzău, a avut o desfășurare mult mai dramatică. Cele două semifinaliste au avut parcursuri solide în sezonul precedent: CSM București a încheiat Liga Națională pe locul al treilea, în timp ce HC Buzău a terminat pe poziția secundă și va reprezenta România în EHF European League. În partida de astăzi, buzoienii au intrat la cabine în avantaj, 12-11, după o primă repriză echilibrată. CSM a încercat să întoarcă partida în partea secundă, însă HC Buzău a rămas în joc până la final. După 60 de minute, tabela a indicat 24-24, apoi la finele a două reprize de prelungiri s-a menținut egalitatea, 28-28, astfel că echipa calificată în finală urma să fie decisă la lovituri de departajare. Buzoienii s-au impus cu 6-5 cu un gol marcat de Tărâță după ce portarul Bucătaru a apărat execuția ucraineanului Hlushak.

Astfel, prima zi a Supercupei a confirmat statutul lui Dinamo de mare favorită. Campioana, care a câștigat trofeul și în 2025, așteaptă va juca pentru trofeu sâmbătă de la ora 20:00, în timp ce finala mică este programată de la ora 17:30.

Tot mâine va începe competiția similară feminină cu semifinalele CSM Corona Brașov – SCM Râmnicu Vâlcea de la ora 12.30 și capul de afiș Gloria Bistrița – CSM București de la ora 15:00.

Alte știri din Handbal