Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Cancom
Umilință pentru tricolore. Norvegia învinge la București la 20 de goluriRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
08 Apr 2026

Umilință pentru tricolore. Norvegia învinge la București la 20 de goluri

Echipa naţională de handbal feminin a României a suferit o înfrângere drastică în fața propriilor suporteri în etapa a 5-a a Grupei G1 a preliminariilor competiţiei EHF EURO Cup 2026. Selecţionata Norvegiei a fost de neoprit în Sala Polivalentă din Capitală, acolo unde s-a impus cu un scor ce nu lasă loc la comentarii, 45:25 (24:9).

Scandinavele au decis meciul devreme, cu o serie de 8:1, de la 3:3 în minutul 5 la 11:4 nouă minute mai târziu, pentru ca în minutul 25 campioanele en-titre ale EHF EURO și EHF EURO Cup să aibă un avantaj de 14 goluri, 21:7, după o altă serie de 7:0. După 24:9 la pauză, Norvegia a mărit constant diferența și a încheiat cu 20 de goluri avans, asigurându-și primul loc în grupă și accesul în semifinalele competiției.

România ocupă locul doi în grupă, celălalt care duce în semifinale, dar pentru a-l păstra are nevoie de un rezultat favorabil în ultimul meci, duminică, 12 aprilie, în deplasare cu Polonia. După ce în tur s-au impus cu 34:29 la Craiova în octombrie 2025, elevele lui Ovidiu Mihăilă nu au voie să piardă la 5 sau mai multe goluri în meciul de la Radom.

Alte știri din Handbal