Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Yachting
Primul Campionat Național clasa RS Terra din România își deschide sâmbătă porțile pe Lacul Siutghiol
09 Iun 2018

Primul Campionat Național clasa RS Terra din România își deschide sâmbătă porțile pe Lacul Siutghiol

Iubitorii sportului cu vele pot admira în continuare, de pe mal, competițiile de yachting de pe Lacul Herăstrău și Lacul Siutghiol. După ce week-endul trecut, Cupa Sportul Studențesc a aliniat la start, în București, zece competitori la clasa Optimist și nouă la clasa Laser Radial, în week-endul acesta este rândul constănțenilor să iasă pe apă la concurs. Campionatul Național clasa RS Terra, aflat la prima sa ediție, își va deschide porțile sâmbătă, 9 iunie, pe Lacul Siutghiol, în organizarea Asociației Wind Hunters, C.S. Ştiinţa Constanţa și AJY Constanţa, sub egida Federaţiei Române de Yachting.

În urmă cu o săptămână, pe podiumul Cupei Sportul Studențesc, desfășurată pe Lacul Herăstrău, la clasa Optimist au urcat sportivii Mihai Andronic (locul I), Maria Boniu (locul al II-lea) și Katia Radu (locul al III-lea) (toți trei aparținând clubului cu același nume), în timp ce la clasa Laser Radial podiumul s-a împărțit între cluburile Sportul Studențesc - Daniel Voicu (locul I) și Electrica Balkan prin ocupanții locurilor II și III – Răzvan Pîslaru și Maximilian Roșca.

Alte știri din Yachting