Superliga: Programul etapei a patra din play-off si play-out
24 Mar 2025
24 Mar 2025
22 Mar 2025
23 Mar 2025
21 Mar 2025
24 Mar 2025
Treizeci și patru de veliere mari și treizeci și două de bărci mici (dinghy) s-au aliniat în week-end la start în cadrul a două competiții importante ale sezonului de yachting 2017: Regatta Bricul Mircea organizată de Black Sea Competition Sport Club și Black Sea Sailing Association, sub autoritatea FRY și Campionatul Național Dinghy 2017, organizat de Federația Română de Yachting.
Competițiile au debutat sâmbătă, 12 august, ambele fiind găzduite de Marina Eforie Nord. Cele 34 de veliere înscrise la Regata Bricul Mircea au fost împărțite în trei clase: ORC A, ORC B și ORC C. La capătul celor trei curse alergate în două zile, pe podium au urcat echipajele câștigătoare: Incognito (locul I), Irony (locul al II-lea), Scorpio (locul al III-lea) - la clasa ORC A, Jackpot (locul I), Adria (locul al II-lea), Constanța (locul al III-lea) - la clasa ORC B și Hope 02 (locul I), Alfa Scorpii (locul al II-lea) și Tortuga (locul al III-lea) la clasa ORC C. Regatta Bricul Mircea este penultima competiție din cadrul Romania Cup, care cuprinde 5 concursuri. Ultima regatta a Romania Cup, cea care va decide și câștigătorii cupei se va desfășura între 25-27 august.
În paralel cu Regatta Bricul Mircea, Marina Eforie Nord a găzduit și Campionatul Național Dinghy 2017 care este organizat pentru mai multe clase de ambarcațiuni și categorii de vârstă: Optimist, Laser 4.7, Laser Radial și 420. Clasa Laser 4.7 și-a aflat luni, 14 august, câștigătorii și, implicit campionii naționali la capătul a trei zile de concurs în care s-au alergat 9 curse.
Marta Andronic (Clubul Sportul Studențesc București) a urcat pe prima treaptă a podiumului la Fete si Fete open, devenind astfel campioană națională la cele două categorii ale clasei. La categoria Fete Junioare, Luana Boicenco (Nautic Yachting Club) este noua campioană națională. Petru Neagu (Nautic Yachting Club) este campion național la Băieți, în timp ce la Băieți Juniori Daniel Voicu (Club Sportul Studențesc București) a ocupat prima poziție a podiumului.
Clasamentul complet al Campionatului Național Dinghy 2017 clasa Laser 4.7 este:
Laser 4.7 Fete
Locul I: Marta Andronic (Club Sportul Studențesc)
Locul al II-lea: Luana Boicenco (Nautic Yachting Club)
Locul al III-lea: Liana Petcu (Club Sportiv Electrica Constanța)
Laser 4.7 Fete Junioare
Locul I: Luana Boicenco (Nautic Yachting Club)
Locul al II-lea: Liana Petcu (Club Sportiv Electrica Constanța)
Locul al III-lea: Bianca Șulcă (Club Sportiv Știința Constanța)
Laser 4.7 Fete Open
Locul I: Marta Andronic (Club Sportul Studențesc)
Locul al II-lea: Mara Frick (Club Sportul Studențesc)
Locul al III-lea: Luana Boicenco (Nautic Yachting Club)
Laser 4.7 Băieți
Locul I: Petru Neagu (Nautic Yachting Club)
Locul al II-lea: Maximilian Roșca (Club Sportul Studențesc)
Locul al III-lea: Daniel Voicu (Club Sportul Studențesc)
Laser 4.7 Băieți Juniori
Locul I: Daniel Voicu (Club Sportul Studențesc)
Locul al II-lea: Luca Stan (Club Sportul Studențesc)
Locul al III-lea: Ștefan Penciu (Nautic Yachting Club)
Campionatul Național Dinghy 2017 continuă la Eforie Nord până vineri, 18 august.
La Hyeres, în Franța, la ultima regată unde s-au împărțit biletele olimpice pentru Paris 2024, reprezentanta României Ebru Bolat a terminat pe locul 1 la clasa ILCA 6 și...
În weekendurile 13-15 și 27-29 septembrie, Marina Eforie și Marina Limanu a găzduit prima și, respectiv, a doua etapă a Campionatului Național Offshore Alpha Bank 2019....
Cupa României Alpha Bank s-a încheiat și anul acesta după cinci regate organizate pe parcursul a trei luni care au testat limitele competitorilor și i-au făcut să se...
Ultima regată de bărci mari cu vele din acest sezon va avea loc în weekendul 27-29 septembrie, la Limanu, și va marca a doua etapă (finală) a Campionatului Național...
Peste treizeci de ambarcațiuni sunt așteptate la startul Campionatului Național Alpha Bank Offshore 2019, una dintre cele mai importante competiții de yachting ale sezonului...
În perioada 29 august – 1 septembrie, Marina Eforie și Marina Balcic au găzduit a cincea etapă – și ultima din acest sezon – a Cupei României Alpha Bank: Regata...
Andreas Boicenco, Carina Matea, Marta Andronic, Daniel Voicu, Ebru Bolat și echipajul format din Philipp și Mara Frick sunt campionii României la yachting la clasele Optimist,...
În weekendul 16 – 18 august, Marina Eforie a găzduit a patra etapă a Cupei României Alpha Bank – Regata Bricul Mircea. Organizată de Black Sea Competition Sport Club...
În weekendul 26 - 28 iulie, Marina Limanu a găzduit a treia etapă a Cupei României Alpha Bank – Regata Kaufland. Organizată de LifeHarbour - Limanu & AS Nautic Yachting...
În weekendul 5-7 iulie, Marina Limanu a găzduit a doua etapă a Cupei României Alpha Bank – Regata Ziarul Financiar. Organizată de LifeHarbour - Limanu & AS Nautic...
Pasionații de yachting s-au reunit in weekend-ul care a trecut la marina Limanu pentru a participa la prima competiție în sistem ORC de bărci mari din acest an: Regata...
Sportivii de la Yachting au sărbătorit în avans Ziua Copilului, cluburile constănţene Wind Hunters şi Ştiinţa organizând cu sprijinul Universității Maritime din...
În perioada 9-12 mai, pe Lacul Limanu din județul Constanța a avut loc Campionatul Național Open de Match-Race. La doar o săptămână după ce Marina Limanu a găzduit o...
Federația Română de Yachting (FRY) felicită Clubul Sportiv Muncipal București pentru demersul făcut pentru promovarea yachtingului la nivel național prin înființarea...
Sezonul de yachting 2019 și-a deschis porțile cu o ploaie torențială care i-a pus la încercare pe concurenții înscriși la Cupa “unu mai” ce a avut loc în weekendul...
Adunarea Generală a Federației Române de Yachting (FRY) l-a confirmat în unanimitate sâmbătă, 30 martie 2019, pe Alexandru Micu în funcția de președinte al acestui for...
Nouă curse în două etape, acesta a fost maratonul pe apă în care peste treizeci de ambarcațiuni cu vele înscrise la Campionatul Național Alpha Bank Offshore 2018, una...
Peste treizeci de ambarcațiuni sunt așteptate la start, la Campionatul Național Alpha Bank Offshore 2018, una dintre cele mai importante competiții de yachting ale sezonului...
Victor Reit, Andreas Boicenco, Iris Reșit, Marta Andronic, Lea Udrescu, Maximilian Roșca și Daniel Voicu sunt campionii României la yachting la clasele Optimist, 420, Laser...
A treia etapă a Cupei României Alpha Bank 2018 s-a încheiat cu Regatta Kaufland Extreme Games desfășurată în week-end-ul care a trecut (27-29 iulie), la Marina Limanu, cu...
Douăzeci de yachturi cu vele din România și Bulgaria au luat startul, sâmbătă, 21 Iulie 2018, la Limanu, în cadrul uneia dintre cele mai inedite competiții de yachting din...
A doua etapă a Cupei României Alpha Bank 2018 s-a încheiat cu Regatta Ziarul Financiar desfășurată în week-end-ul trecut (6-8 iulie a.c.), la Marina Limanu, cu un format de...
Prima ediție a competiției de yachting dedicată companiilor, Corporate Regatta, a avut loc în perioada 22 – 24 iunie, la Limanu, Mangalia. 11 echipaje formate din...
Sportivii români au reușit să câștige primele poziții pe podimului Poseidon-Balchik International Regatta 2018, la clasele ORC A&B, ORC C, în timp ce sportivii bulgari...
Iubitorii sportului cu vele pot admira în continuare, de pe mal, competițiile de yachting de pe Lacul Herăstrău și Lacul Siutghiol. După ce week-endul trecut, Cupa Sportul...
Consiliul Federației Internaționale de Sailing (World Sailing Council) a aprobat, în ședința din luna mai noile categorii de concurs ce vor lua parte la Jocurile Olimpices...
Douăzeci și cinci de echipaje de yachting din România și Bulgaria s-au aliniat la start, în acest week-end, în prima regatta a sezonului competițional de offshore (bărci...
Peste 30 de ambarcațiuni cu vele așteaptă cu nerăbdare să deschidă pe mare sezonul competițional de offshore (bărci mari). SetSail - Black Sea International Regatta, prima...
Consiliul Federal al Federației Române de Yachting (FRY) l-a desemnat, joi, 8 mai 2018, pe vicepreşedintele FRY, lector universitar Alexandru Micu să preia atribuţiile de...
Lotul național de yachting a început pregătirea intensivă de primăvară, în premieră, în baza nautică a Universității Maritime din Constanța (UMC), grație unui...
Sezonul regattelor la bărci mari s-a încheiat cu una dintre cele mai importante competiții ale sezonului: Campionatul Național de Yachting Offshore 2017, organizat în două...
Românii fac performanță la yachting și în afara granițelor țării. O dovedește medalia de argint obțimită de echipajul format din Mugur Roșca și Mihai Făgărășan la...
După o săptămână de curse pe o mare neprietenoasă și un vânt care abia în ultima zi s-a mai îmbunat, România și-a premiat, joi și vineri, 17-18 august campionii...
Vânt bun, mult soare și multă bună dispoziție. Așa s-ar putea caracteriza în cateva cuvinte Regatta caritabilă Rotary Mangalia defașurată în perioada 28-30 Iulie la...
Peste 30 de yachturi cu vele din România și Bulgaria vor lua startul, sâmbătă, 29 Iulie 2017, la Limanu, în cadrul uneia dintre cele mai inedite competiții de yachting din...
Incognito, Jackpot și Tortuga au fost câștigătorii Alpha Bank Regatta la clasele ORC A, ORC B si respectiv ORC C, regatta de bărci mari care s-a desfășurat în perioada...
Flying Cloud, Jackpot și Getika au fost câștigătorii Digi FM Regatta la clasele ORC A, ORC B si respectiv ORC C, regatta de bărci mari care s-a desfășurat în perioada 7-9...
Trei competiții de yachting de anvergura au avut loc în week-end-ul care a trecut la Marea Neagra, găzduite de Marina Eforie Nord: Laser Europa Cup – un concurs de tradiție...
Lacul Siutghiol va găzdui, în acest week-end (17-18 iunie), două competiții de yachting: Campionatul Național clasele Cadet, OK și Zoom 8 precum și Cupa Știința -...
Primele zile de vară autentică vin la pachet și cu o nouă competiție de yachting pe Lacul Herăstrău. Sâmbătă și duminică (3-4 iunie), Sportul Studențesc București...
La finalul a patru curse dintre care una de aproximativ patruzeci de mile marine între Eforie Nord și Balchick, douăsprezece echipaje câștigătoare au urcat pe podiumul...
Eforie Nord - Balchik. Aproximativ 60 de mile marine. Acesta este traseul cursei offshore din cadrul 2017 International Sailing Regatta Poseidon - Balchik Dobrogea Cup care se...
Vânt tare, slab, furtună, soare și ploaie torențială. De toate astea au avut parte cele 36 de echipaje care au concurat în acest week-end la SetSail - Black Sea Regatta,...
Dacă sezonul competițional de yachting la dinghy (bărci mici) s-a deschis deja, a venit și rândul bărcilor mari să ia cu asalt Marea Neagră. Sâmbătă și duminică,...
24 Mar 2025
22 Mar 2025
23 Mar 2025
21 Mar 2025
24 Mar 2025