Europa League: FCSB luptă exemplar și se impune pe Toumba
04 Oct 2024
04 Oct 2024
04 Oct 2024
06 Oct 2024
06 Oct 2024
06 Oct 2024
Prima ediție a competiției de yachting dedicată companiilor, Corporate Regatta, a avut loc în perioada 22 – 24 iunie, la Limanu, Mangalia. 11 echipaje formate din reprezentanți ai companiilor Sameday, Xerox, Zitec, Kaufland, BCR, Fabryo, Emag, Aggreko, Netopia, TerraGaz Construct și KXL s-au întâlnit la startul celor două de zile de curse în care au experimentat activități inedite alături de instructorii școlii de navigație SetSail.
Cele 11 ambarcațiuni înscrise în competiție au realizat curse pe mare alături de portul Mangalia, pe un traseu stabilit, o activitate antrenantă care le-a oferit participanților un mediu dinamic și distractiv cu focus pe spiritul de echipă.
„Timpul petrecut la Corporate Regatta a fost minunat de la început până la sfârșit! A fost o experiență specială deoarece puțini dintre noi mai puseseră piciorul pe un velier și nu eram obișnuiți cu acest grad de efort. Chiar dacă, pe alocuri, vremea nu a ținut cu noi, experiența a fost extraordinară. Evenimentul ne-a dat posibilitatea să învățăm și să experimentăm lucruri noi, într-o atmosferă prietenoasă și ne-am bucurat de o foarte bună organizare. Am venit ca o echipă pentru a ne întări coeziunea în cadrul unor condiții total diferite de cele de la serviciu, am simțit că ne-am îndeplinit și chiar ne-am depășit așteptările și obiectivele. În plus, am creat amintiri frumoase. Mulțumim organizatorilor, instructorilor și celorlalte companii participante pentru un eveniment de neuitat.”, a declarat Gabriel Pantelimon, Director General Xerox România.
După o finală strânsă, la Clasa ORC A, compania XEROX România a câștigat premiul I, locul al II-lea a fost câștigat de NETOPIA, locul al III-lea a aparținut companiei BCR, iar pe locurile următoare s-au clasat AGGREKO, KAUFLAND și EMAG.
La Clasa ORC B, echipajul companiei TERRA GAZ a câștigat locul I, locul al II-lea a fost obținut de ZITEC, locul al III-lea a fost adjudecat de echipajul companiei SAMEDAY, urmate de KXL și FABRYO.
La finalul competiției, Dragoș Militaru, CEO Fabryo, a declarat: „Echipa noastră s-a bucurat de o experiență extraordinară. Am petrecut momente foarte frumoase pe mare și la țărm. Recomandăm acest eveniment tuturor celorlalte companii care caută activități în aer liber menite să le întărească spiritul de echipă și sunt în același timp relaxante.”
Corporate Regatta s-a aflat la prima ediție, iar organizatorii doresc să repete această experiență.
„Ne bucurăm că prima ediție a competiție de yachting din România dedicată companiilor s-a bucurat de un real succes, reunind angajați și parteneri pregătiți pentru a manevra cu succes barca care i-a antrenat pentru a fi numărul 1. Cu siguranță vom repeta acest eveniment în fiecare an, pregătindu-le în acelașii timp participanților noi surprize la fiecare ediție.”, a declarat Valentin Oeru, Managing Partner Setsail.
Mai multe informații despre Corporate Regatta regăsesc pe website-ul www.corporatesailing.ro.
Despre SetSail, școala de navigație pentru conducători de ambarcațiuni de agrement, fondată de Sorin Drugan
Școala de yachting SetSail transformă oameni obișnuiți în navigatori pasionați. Cursurile teoretice se desfășoară în București. Instructorii SetSail, majoritatea lupi de mare, specialiști în domeniul predat, transformă orele de curs în experiențe captivante.
"Când am deschis școala de navigație, acum 8 ani, yachtingul era un sport practicat într-o castă mai degrabă restrânsă. Ne-am propus să promovăm acest sport complex și să contribuim la dezvoltarea comunității de yachting prin cursuri de yachting și regate. Avem deja peste 1.300 de elevi, dintre care mulți ne sunt colegi de echipaj, competitori sau chiar instructori în școală.", a declarat Ovidiu Drugan, director SetSail.
La Hyeres, în Franța, la ultima regată unde s-au împărțit biletele olimpice pentru Paris 2024, reprezentanta României Ebru Bolat a terminat pe locul 1 la clasa ILCA 6 și...
În weekendurile 13-15 și 27-29 septembrie, Marina Eforie și Marina Limanu a găzduit prima și, respectiv, a doua etapă a Campionatului Național Offshore Alpha Bank 2019....
Cupa României Alpha Bank s-a încheiat și anul acesta după cinci regate organizate pe parcursul a trei luni care au testat limitele competitorilor și i-au făcut să se...
Ultima regată de bărci mari cu vele din acest sezon va avea loc în weekendul 27-29 septembrie, la Limanu, și va marca a doua etapă (finală) a Campionatului Național...
Peste treizeci de ambarcațiuni sunt așteptate la startul Campionatului Național Alpha Bank Offshore 2019, una dintre cele mai importante competiții de yachting ale sezonului...
În perioada 29 august – 1 septembrie, Marina Eforie și Marina Balcic au găzduit a cincea etapă – și ultima din acest sezon – a Cupei României Alpha Bank: Regata...
Andreas Boicenco, Carina Matea, Marta Andronic, Daniel Voicu, Ebru Bolat și echipajul format din Philipp și Mara Frick sunt campionii României la yachting la clasele Optimist,...
În weekendul 16 – 18 august, Marina Eforie a găzduit a patra etapă a Cupei României Alpha Bank – Regata Bricul Mircea. Organizată de Black Sea Competition Sport Club...
În weekendul 26 - 28 iulie, Marina Limanu a găzduit a treia etapă a Cupei României Alpha Bank – Regata Kaufland. Organizată de LifeHarbour - Limanu & AS Nautic Yachting...
În weekendul 5-7 iulie, Marina Limanu a găzduit a doua etapă a Cupei României Alpha Bank – Regata Ziarul Financiar. Organizată de LifeHarbour - Limanu & AS Nautic...
Pasionații de yachting s-au reunit in weekend-ul care a trecut la marina Limanu pentru a participa la prima competiție în sistem ORC de bărci mari din acest an: Regata...
Sportivii de la Yachting au sărbătorit în avans Ziua Copilului, cluburile constănţene Wind Hunters şi Ştiinţa organizând cu sprijinul Universității Maritime din...
În perioada 9-12 mai, pe Lacul Limanu din județul Constanța a avut loc Campionatul Național Open de Match-Race. La doar o săptămână după ce Marina Limanu a găzduit o...
Federația Română de Yachting (FRY) felicită Clubul Sportiv Muncipal București pentru demersul făcut pentru promovarea yachtingului la nivel național prin înființarea...
Sezonul de yachting 2019 și-a deschis porțile cu o ploaie torențială care i-a pus la încercare pe concurenții înscriși la Cupa “unu mai” ce a avut loc în weekendul...
Adunarea Generală a Federației Române de Yachting (FRY) l-a confirmat în unanimitate sâmbătă, 30 martie 2019, pe Alexandru Micu în funcția de președinte al acestui for...
Nouă curse în două etape, acesta a fost maratonul pe apă în care peste treizeci de ambarcațiuni cu vele înscrise la Campionatul Național Alpha Bank Offshore 2018, una...
Peste treizeci de ambarcațiuni sunt așteptate la start, la Campionatul Național Alpha Bank Offshore 2018, una dintre cele mai importante competiții de yachting ale sezonului...
Victor Reit, Andreas Boicenco, Iris Reșit, Marta Andronic, Lea Udrescu, Maximilian Roșca și Daniel Voicu sunt campionii României la yachting la clasele Optimist, 420, Laser...
A treia etapă a Cupei României Alpha Bank 2018 s-a încheiat cu Regatta Kaufland Extreme Games desfășurată în week-end-ul care a trecut (27-29 iulie), la Marina Limanu, cu...
Douăzeci de yachturi cu vele din România și Bulgaria au luat startul, sâmbătă, 21 Iulie 2018, la Limanu, în cadrul uneia dintre cele mai inedite competiții de yachting din...
A doua etapă a Cupei României Alpha Bank 2018 s-a încheiat cu Regatta Ziarul Financiar desfășurată în week-end-ul trecut (6-8 iulie a.c.), la Marina Limanu, cu un format de...
Sportivii români au reușit să câștige primele poziții pe podimului Poseidon-Balchik International Regatta 2018, la clasele ORC A&B, ORC C, în timp ce sportivii bulgari...
Iubitorii sportului cu vele pot admira în continuare, de pe mal, competițiile de yachting de pe Lacul Herăstrău și Lacul Siutghiol. După ce week-endul trecut, Cupa Sportul...
Consiliul Federației Internaționale de Sailing (World Sailing Council) a aprobat, în ședința din luna mai noile categorii de concurs ce vor lua parte la Jocurile Olimpices...
Douăzeci și cinci de echipaje de yachting din România și Bulgaria s-au aliniat la start, în acest week-end, în prima regatta a sezonului competițional de offshore (bărci...
Peste 30 de ambarcațiuni cu vele așteaptă cu nerăbdare să deschidă pe mare sezonul competițional de offshore (bărci mari). SetSail - Black Sea International Regatta, prima...
Consiliul Federal al Federației Române de Yachting (FRY) l-a desemnat, joi, 8 mai 2018, pe vicepreşedintele FRY, lector universitar Alexandru Micu să preia atribuţiile de...
Lotul național de yachting a început pregătirea intensivă de primăvară, în premieră, în baza nautică a Universității Maritime din Constanța (UMC), grație unui...
Sezonul regattelor la bărci mari s-a încheiat cu una dintre cele mai importante competiții ale sezonului: Campionatul Național de Yachting Offshore 2017, organizat în două...
Românii fac performanță la yachting și în afara granițelor țării. O dovedește medalia de argint obțimită de echipajul format din Mugur Roșca și Mihai Făgărășan la...
După o săptămână de curse pe o mare neprietenoasă și un vânt care abia în ultima zi s-a mai îmbunat, România și-a premiat, joi și vineri, 17-18 august campionii...
Treizeci și patru de veliere mari și treizeci și două de bărci mici (dinghy) s-au aliniat în week-end la start în cadrul a două competiții importante ale sezonului de...
Vânt bun, mult soare și multă bună dispoziție. Așa s-ar putea caracteriza în cateva cuvinte Regatta caritabilă Rotary Mangalia defașurată în perioada 28-30 Iulie la...
Peste 30 de yachturi cu vele din România și Bulgaria vor lua startul, sâmbătă, 29 Iulie 2017, la Limanu, în cadrul uneia dintre cele mai inedite competiții de yachting din...
Incognito, Jackpot și Tortuga au fost câștigătorii Alpha Bank Regatta la clasele ORC A, ORC B si respectiv ORC C, regatta de bărci mari care s-a desfășurat în perioada...
Flying Cloud, Jackpot și Getika au fost câștigătorii Digi FM Regatta la clasele ORC A, ORC B si respectiv ORC C, regatta de bărci mari care s-a desfășurat în perioada 7-9...
Trei competiții de yachting de anvergura au avut loc în week-end-ul care a trecut la Marea Neagra, găzduite de Marina Eforie Nord: Laser Europa Cup – un concurs de tradiție...
Lacul Siutghiol va găzdui, în acest week-end (17-18 iunie), două competiții de yachting: Campionatul Național clasele Cadet, OK și Zoom 8 precum și Cupa Știința -...
Primele zile de vară autentică vin la pachet și cu o nouă competiție de yachting pe Lacul Herăstrău. Sâmbătă și duminică (3-4 iunie), Sportul Studențesc București...
La finalul a patru curse dintre care una de aproximativ patruzeci de mile marine între Eforie Nord și Balchick, douăsprezece echipaje câștigătoare au urcat pe podiumul...
Eforie Nord - Balchik. Aproximativ 60 de mile marine. Acesta este traseul cursei offshore din cadrul 2017 International Sailing Regatta Poseidon - Balchik Dobrogea Cup care se...
Vânt tare, slab, furtună, soare și ploaie torențială. De toate astea au avut parte cele 36 de echipaje care au concurat în acest week-end la SetSail - Black Sea Regatta,...
Dacă sezonul competițional de yachting la dinghy (bărci mici) s-a deschis deja, a venit și rândul bărcilor mari să ia cu asalt Marea Neagră. Sâmbătă și duminică,...
04 Oct 2024
04 Oct 2024
06 Oct 2024
06 Oct 2024
06 Oct 2024