Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Liga Națiunilor: Entuziasm tricolor la KlagenfurtSportPictures.eu
07 Sep 2020

Liga Națiunilor: Entuziasm tricolor la Klagenfurt

Pe Wörthersee Stadion din Klagenfurt, România cu cinci jucători noi față de formula de start din meciul cu Irlanda de Nord a învins Austria, poate cel mai dificil adversar din grupa B1 a Ligii Națiunilor.

Tricolorii au început fulminant, cu golul lui Alibec din minutul 3 venit în urma unui șut din prima al șeptarului trimis de la 16 metri după assist-ul lui Florinel Coman, balonul lovind rădăcina barei din dreapta lui Schlager. Golul nu a turnat plumb în ghetele gazdelor, care au profitat de punctul slab al defensivei noastre, fazele fixe, și după ce au lovit bara transversală în minutul 9 prin lovitura de cap a lui Hinteregger, au obținut egalarea tot în urma unei lovituri libere în minutul 17, când Baumgartner a trimis în plasă printre picioarele lui Dragoș Grigore. Sabitzer putea duce Austria în avantaj în minutul 21, dar șutul său a fost deviat în corner, iar până la pauză doar șutul lui Stanciu din minutul 34 deviat de un fundaș austriac a mai adus în poziție de gol formația tricoloră.

România a trecut din nou în avantaj prin golul lui Dragoș Grigore înscris în minutul 51 după o lovitură liberă executată de pe partea stângă de Maxim, un gol ce a montat din nou formația tricoloră. În plus, în minutul 70 Maxim îl presează pe Posch și profită de o pasă neinspirată la portar, arestează mingea și îl execută pe Schlager cu un lob perfect pentru a duce scorul la 3-1. Pe valul de entuziasm, Gabi Iancu trimite din lovitură liberă în bara de la colțul scurt și îl iartă pe Schlager de al patrulea gol, însă ratarea se răzbună în minutul 81, când Onisiwo reduce diferența de pe tabelă cu o lovitură de cap din mijlocul careului. Grbic șutează peste poartă în minutele de prelungiri și partida se termină Austria – România 2-3 (1-1), trupa lui Mirel Rădoi obținând prima victorie în fața austriecilor după o pauză de 34 de ani și conduce în clasamentul grupei B1.

 

Austria - România 2-3 (1-1)

Au marcat: Baumgartner (min. 17), Onisiwo (min. 81)/Alibec (min. 3), Dr. Grigore (min. 51), Maxim (min. 70)

Austria (antrenor Franco Foda): Schlager - Lainer, Posch, Hinteregger, Ulmer - Gillitsch (min. 82 Trimmel), Baumgartlinger (min. 60 Onisiwo) -  Sabitzer, Schlager, Baumgartner - Gregoritsch (min. 74 Grbic)

România (antrenor Mirel Rădoi): Tătărușanu - Burcă, Chiricheș (min. 74 Nedelcearu), Dr. Grigore, Bancu - Maxim, Crețu, Stanciu - Deac (min. 40 G. Iancu), Alibec (min. 68 Pușcaș), Fl. Coman

În celălalt meci al primei etape a grupei B1, Irlanda de Nord – Norvegia 1-5 (1-3).

 

Clasamentul grupei după primele două etape:

1. România                         2              1              1              0              4:3          4

2. Austria                             2              1              0              1              4:4          3

3. Norvegia                         2              1              0              1              6:3          3

4. Irlanda de Nord            2              0              1              1              2:6          1

 

Programul etapelor viitoare:

Duminică, 11 octombrie

Norvegia – România

Irlanda de Nord – Austria

Miercuri, 14 octombrie

Norvegia – Irlanda de Nord

România – Austria

Duminică, 15 noiembrie

Austria – Irlanda de Nord

România – Norvegia

Miercuri, 18 noiembrie

Irlanda de Nord – România

Austria – Norvegia

Alte știri din Fotbal