Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Liga 2: Progresul Spartac câștigă punct la Miercurea CiucSebastian Tataru / SportPictures.eu
25 Feb 2023

Liga 2: Progresul Spartac câștigă punct la Miercurea Ciuc

Etapa a 17-a a Ligii 2 a programat astăzi grosul partidelor, una dintre acestea fiind cu precădere importantă din perspectiva luptei pentru locurile de play-off. La Miercurea Ciuc, FK Csikszereda a primit vizita celor de la Progresul Spartac, o echipă departe de obiectivul play-off-ului, dar care a reușit să frâneze echipa de pe locul 7 să avanseze în ierarhie. Kruzikas (min. 14) și Jebari (min. 36) le-au dus pe gazde în avantaj și lucrurile păreau sub control pentru ciucani, însă Tudorache (min. 45+1) și Purice (min. 90+3) au semnat golurile ce au adus un punct pentru formația din Capitală.

Politehnica Iași și Unirea Dej și-au consolidat pozițiile de top, ieșenii egalând la puncte, 34, liderul CSA Steaua după victoria cu 4-1 din partida din Copou cu CS Comunal Șelimbăr. Dejenii s-au impus în deplasare cu 2-1 la Timișoara cu Ripensia și cu 30 de puncte staționează pe locul 5 la egalitate cu Unirea Slobozia, dar golaveraj inferior. Oțelul rămâne la distanță de primele două clasate, remiza fără gol marcat înregistrată la Slatina aducând echipa pregătită de Dorinel Munteanu la 32 de puncte, cu două mai puțin decât CSA Steaua și Politehnica Iași. Tot 0-0 s-a încheiat și jocul de la București dintre Metaloglobus și Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în timp ce duelul Timișului dintre CS Comunal Dumbrăvița și Politehnica Timișoara s-a încheiat cu un succes concludent al gazdelor.

Partida dintre Minaur Baia Mare și Concordia Chiajna a fost amânată pentru 24 de ore din cauza ploii care a făcut impracticabil terenul din Baia Mare.

 

Iată programul etapei a 17-a:

Joi, 23 februarie

Gloria Buzău – FC Brașov  1-1 (1-0)

Vineri, 24 februarie

Unirea Slobozia – CSA Steaua București  2-2 (1-1)

Sâmbătă, 25 februarie

CS Comunal Dumbrăvița – Politehnica Timișoara  3-1 (3-0)

FK Csikszereda – Progresul Spartac  2-2 (2-1)

Metaloglobus București – Viitorul Pandurii Târgu Jiu  0-0 (0-0)

Politehnica Iași – CS Comunal Șelimbăr  4-1 (2-0)

Ripensia Timișoara – Unirea Dej  1-2 (1-1)

CSM Slatina – Oțelul Galați  0-0 (0-0)

Duminică, 26 februarie

Minaur Baia Mare – Concordia Chiajna

Luni, 27 februarie

Dinamo București – Unirea Constanța

Alte știri din Fotbal