Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Futsal
Futsal: Cityus Tg. Mureș în finala campionatuluiBalasz Atilla / Mediafax Foto
27 Mai 2014

Futsal: Cityus Tg. Mureș în finala campionatului

Campioana en-titre la futsal, Cityus Tg. Mureș, a obținut calificarea în finala Ligii I, ediția 2013-2014. Mureșenii s-au impus aseară în al doilea meci al seriei semifinale, contra celor de la Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, cu scorul de 8-3.

În pofida diferenței mari de la final, jocul a fost foarte spectaculos. Oaspeții harghiteni au condus cu 3-0 în minutul 6, iar o eventuală victorie împingea semifinala în joc decisiv. Gazdele și-au impus până la urmă superioritatea și au câștigat la cinci goluri diferență, după ce în tur, în deplasare, învinseseră cu 10-4. Cityus a stabilit cu această ocazie și un record intern, fiind a patra calificare consecutivă în finala Ligii I. 

În cealaltă semifinală, Autobergamo Fiat Deva are prima șansă în această seară, de la ora 18.00. Hunedorenii i-au învins deja odată pe cei de la Spicom Sf. Gheorghe, în deplasare cu 8-2, iar acum au nevoie de o victorie în următoarele două meciuri. În cazul în care Spicom câștigă diseară, se mai dispută un meci mâine, tot la Deva.

Alte știri din Futsal