Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
E-Sports
Ciprian Tătărușanu este celălalt român din TOP 1000 Ratings
13 Oct 2020

Ciprian Tătărușanu este celălalt român din TOP 1000 Ratings

Trei sezoane la AC Fiorentina și trei în Hexagon, două la Nantes și unul la Olympique Lyon, l-au ajutat pe Ciprian Tătărușanu să își dovedească clasa și să-i lămurească pe cei de la AC Milan să îl încorporeze în această toamnă pentru a ataca culmile Serie A. Calitățile sale îl plasează pe locul 723 în clasamentul TOP 1000 Ratings realizat de EA Sports pentru FIFA 21, fiind cel de-al doilea, sau mai bine zis celălalt român din această ierarhie. Evaluarea specialiștilor EA Sports i-au adus portarului echipei naționale plasarea pe locul 723 cu un punctaj general de 78 de puncte, la egalitate cu Ștefan Radu plasat pe locul 660 în ierarhia jucătorilor FIFA 21 datorită unui punctaj mai bun la capitolul Skill Moves.

Fiecare jucător din FIFA Ultimate Team are un rating general, precum și șase scoruri pentru statisticile cheie: Pace (ritm), Shooting (șut), Passing (pase), Dribbling (dribling), Defending (defensivă) și Physical (condiția fizică). Aceste statistici sunt combinate cu recunoașterea internațională a unui jucător pentru a calcula nota generală a jucătorului.

Astfel, Ciprian Tătărușanu a primit următoarele punctaje:

Pace                      79

Shooting              76

Passing                 75

Dribbling              80

Defending           45

Physical                77

Tătărușanu ocupă locul 92 în lista celor 119 portari ce au prins loc în TOP 1000 Ratings, cei mai bine cotați fiind slovacul Jan Oblak de la Atletico Madrid (locul 6 la general) cu 91 de puncte, Marc-Andre Ter Stegen de la FC Barcelona (locul 11 la general) și brazilianul Alisson de la FC Liverpool (locul 12 la general) cu câte 90 de puncte.

Întreg setul de parametri poate fi vizionat aici pe pagina dedicată jucătorului.

Alte știri din E-Sports