Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Wimbledon: Irina trece în turul secundAFP / Mediafax Foto
24 Iun 2014

Wimbledon: Irina trece în turul secund

Prima adversară a Irinei Begu la ediția din acest an a Wimbledonului a fost franțuzoaica Virginie Razzano, locul 97 WTA, în fața căreia s-a impus după un meci de aproape două ore și jumătate cu scorul 1-6, 6-4, 7-5.

Irina a început cu stângul și a cedat primul său ghem de serviciu, văzându-se condusă cu 3-0. Experiența jucătoarei franceze în vârstă de 31 de ani pare să își spună cuvântul atunci când reușește să facă al doilea break în ghemul 6 la a patra șansă pe care și-a construit-o, dar mai ales în ghemul următor, în care i-a anulat Irinei nu mai puțin de șase mingi de rebreak și a închis setul la a treia încercare.

Actul secund debutează sub aceleași auspicii mai puțin faste pentru jucătoarea noastră, care cedează al doilea ghem de serviciu din set și se vede după aceea condusă cu 3-1, însă reușește să se redreseze și chiar să preia conducerea cu 4-3, apoi cu 5-4. Un nou break o ajută pe Irina să egaleze situația pe tabelă și să înceapă cu mai multă încredere setul decisiv.

Razzano știe să gestioneze situația și, la fel ca în seturile precedente, reușește break-ul și duce scorul la 3-1, dar scenariul se repetă și mai departe, Irina egalând la 3, la 4 după un break-rebreak și apoi la 5. Jucătoarea noastră reușește să se mobilizeze pe serviciul adversarei și face break-ul decisiv în ghemul 11, apoi închide meciul cu un ghem alb.

Irina, locul 81 WTA, o va întâlni în turul secund al competiției pe germanca Andrea Petkovic, locul 20 WTA, cu care nu s-a mai întâlnit până în prezent.

Alte știri din Tenis de câmp