Superliga: Primul meci, prima surpriză a anului
17 Ian 2025
17 Ian 2025
20 Ian 2025
17 Ian 2025
18 Ian 2025
17 Ian 2025
Numărul jucătoarelor tricolore ce vor evolua pe tabloul principal de simplu se ridică la șase după ce astăzi Gabriela Ruse (152 WTA) și Anca Todoni (141 WTA) au parcurs cu succes tabloul calificărilor.
După ce ieri a dispus cu 6-4, 6-3 de cehoaica Dominika Salkova (149 WTA), Ruse s-a impus astăzi cu scorul de 6-2, 6-2 în 67 de minute în partida decisivă disputată contra croatei Lea Boskovic (199 WTA).
Todoni a avut un meci mai complicat ieri contra favoritei nr. 32, Kimberly Birrell (Australia, 132 WTA), în fața căreia s-a impus cu 6-7 (2), 7-5, 6-4, însă astăzi a obținut un succes categoric, scor 6-2, 6-4, în fața spanioloaicei Nuria Parrizas-Diaz (166 WTA).
Astfel, Ruse și Todoni se alătură celor patru românce care au fost acceptate direct pe tabloul principal: Sorana Cîrstea (29 WTA), Ana Bogdan (50 WTA), Jaqueline Cristian (62 WTA) și Irina Begu (127 WTA).
Gabriela Ruse nu a putut egala performanța obținută în proba de dublu în urmă cu două sezoane tot împreună cu ucraineanca Marta Kostyuk, cele două fiind eliminate...
Gabriela Ruse este la doar un pas de egalarea celei mai bune performanțe înregistrate în proba de dublu de la Australian Open după ce astăzi s-a calificat în sferturile de...
Jaqueline Cristian (82 WTA) s-a oprit în proba de simplu după ce a fost învinsă în turul al treilea de Eva Lys (Germania, 128 WTA). Jocul de pe terenul 3 a durat două ore...
Patru reprezentanți ai României au evoluat astăzi în probele de dublu. Ziua a fost deschisă de Victor Cornea, care alături de mexicanul Mariano Navone a înfruntat în turul...
În turul secund al probei de simplu, Jaqueline Cristian (82 WTA) a obținut o victorie importantă în partida cu italianca Lucia Bronzetti (76 WTA) și accede pentru prima dată...
Gabriela Ruse (125 WTA) s-a impus cu 6-4, 6-0 în fața Irinei Begu (80 WTA) și a obținut calificarea în turul secund al probei de simplu din cadrul Australian Open....
Australian Open a început duminică pentru sportivele tricolore angrenate pe tabloul de simplu, cea care a deschis seria fiind Anca Todoni (111 WTA). Jucătoarea în vârstă de...
Contingentul de jucătoare tricolore care vor evolua pe tabloul principal de simplu al primului turneu de mare șlem al anului, Australian Open, a ajuns la cinci după ce Anca...
România scrie din nou istorie în tenisul internațional prin performanțele extraordinare ale echipelor de juniori, care au cucerit medaliile de argint la Billie Jean King Cup...
La Malaga, în Spania, au început astăzi întrecerile fazei finale a Billie Jean King Cup. Echipa României a întâlnit în primul tur selecționata Japoniei, în fața căreia...
Performanță extraordinară pentru tânărul Yannick Alexandrescou, care a devenit primul jucător care a câștigat atât Campionatul European pentru juniori (în urmă cu o...
Tragerea la sorți pentru play-off-ul calificării în Grupa I Mondială a Cupei Davis 2025 a adus o confruntare interesantă între România și Bulgaria, programată pentru...
Perechea română Monica Niculescu/Gabriela Ruse a câştigat duminică titlul în proba de dublu a turneului de tenis WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000...
Hong Kong 125 Open, turneu WTA125 cu premii în valoare de 115.000 USD, marchează revenirea Simonei Halep în circuitul profesionist după pauza impusă de accidentarea la...
Victorie de răsunet pentru Jaqueline Cristian care a învins-o pe Barbora Krejcikova (locul 10 mondial) în turul 2 de la turneul WTA de la Beijing, cu scorul de 1-6, 6-4, 7-5.
Miriam Bulgaru a câştigat turneul Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis din cadrul FRT,...
Miriam Bulgaru (25 de ani, locul 202 WTA) s-a calificat în finala turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi găzduit de...
Performanță extraordinară obținută de echipa masculină a României, care a învins formaţia Chinei cu scorul de 3-2, în Grupa Mondială II a Cupei Davis în Sala...
Echipa României conduce formaţia Chinei cu 2-0 în Grupa Mondială II a Cupei Davis, după ce Gabi Adrian Boitan (364 ATP) l-a întrecut pe Yi Zhou, în vârstă de 19 ani (527...
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câştigat duminică, în Elveţia, turneul de tenis WTA 125 Montreux Nestle Open.
În partida de deschidere a zilei pe arena Louis Armstrong, Gabriela Ruse (122 WTA) a pierdut în fața favoritei numărul 26, jucătoarea spaniolă Paula Badosa (29 WTA) după un...
Singura româncă în turul secund de la US Open, Gabriela Ruse (122 WTA) a obținut o victorie extrem de importantă pentru cariera ei contra favoritei numărul 8, cehoaica...
Gabriela Ruse (122 WTA) este singura jucătoare tricoloră care avansează pe tabloul principal al US Open. Venită din calificări, Ruse și-a continuat parcursul pozitiv cu o...
Finala Supercupei României la handbal masculin a fost câștigată astăzi în Sala Polivalentă ”Pitești Arena” de Dinamo București.
Finala de dublu a Abierto GNP Seguros 2024, turneu WTA500 găzduit de localitatea mexicană Monterrey, a fost câștigată de perechea formată din Monica Niculescu și...
Gabriela Ruse (123 WTA) este a treia jucătoare tricoloră ce va evolua pe tabloul principal al US Open. După ce a dispus în primul tur de croata Antonia Ruzic (171 WTA) cu 6-2,...
Prima zi de concurs după deschiderea oficială de aseară de pe malurile Senei a adus în arenele Jocurilor Olimpice 2024 reprezentanți ai României în probele de canotaj,...
Gabriela Ruse (149 WTA) și Jaqueline Cristian (66 WTA) se vor întâlni într-un meci pentru accederea în sferturile de finală ale UniCredit Iași Open, turneu WTA250 cu premii...
UniCredit Iași Open, turneu WTA250 cu premii în valoare de 232.244 EUR, a demarat ieri jocurile pe tabloul calificărilor și astăzi pe cel principal.
Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostyuk (România/Ucraina) s-a calificat, duminică, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Wimbledon.
Prezența jucătorilor tricolori pe terenurile All England Lawn Tennis and Croquet Club s-a diminuat dramatic după doar patru zile de meciuri pe tablourile principale. Singura...
Anca Todoni este singura jucătoare tricoloră dintre cele șase care au luat startul pe tabloul principal de simplu de la Wimbledon care a reușit să avanseze în turul secund....
Astăzi a avut loc tragerea la sorți a tablourilor principale din probele de simplu de la Wimbledon.
Turneul londonez de mare șlem a demarat programul jocurilor de pe tabloul calificărilor, acolo unde au fost înscrise și cinci reprezentante ale României.
Perechea Irina Bara/Andreea Mitu a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului ITF W100 de la Biarritz.
După ce ieri s-a bucurat împreună cu partenera sa, ucraineanca Marta Kostyuk, de forfait-ul perechii Mirra Andreeva/Vera Zvonareva (ambele Rusia), Gabriela Ruse cedat astăzi...
Gabriela Ruse își egalează cea mai bună performanță în proba de dublu la turneul de mare șlem de pe zgură, ea obținând astăzi calificarea în sferturile de finală ale...
După ce săptămâna trecută Irina Begu (127 WTA) și Ana Bogdan (64 WTA) și-au încheiat în turul 3 parcursul în proba de simplu fiind învinse de Varvara Gracheva (Franța,...
România are două jucătoare calificate în turul al treilea pe tabloul de simplu al turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce Ana Bogdan și Irina Camelia Begu s-au...
Performanţă extraordinară a tricolorelor în Billie Jean King Cup, echipa României revenind de la 0-2 la general cu Ucraina și impunându-se cu 3-2, ceea ce a adus...
România și Ucraina se vor întâlni în calificările pentru turneul final al Billie Jean King Cup, duelul dintre cele două țări urmând să aibă loc în zilele de 12 şi 13...
Ultimele două jucătoare rămase în cursă pe tablourile Miami Open presented by Itaú, turneu WTA1000 cu premii totale în valoare de 8.770.480 USD, au fost eliminate în...
Sorana Cîrstea are o evoluție remarcabilă la ediția din acest an a Miami Open presented by Itaú, turneu WTA1000 cu premii totale în valoare de 8.770.480 USD.
Miami Open presented by Itaú, turneu WTA1000 cu premii totale în valoare de 8.770.480 USD, marchează revenirea în circuit a Simonei Halep după suspendarea pentru dopaj ce a...
17 Ian 2025
20 Ian 2025
17 Ian 2025
18 Ian 2025
17 Ian 2025