Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Wimbledon: Dulgheru, doar un set la nivel optimSilvia Ilie / Mediafax Foto
04 Iul 2018

Wimbledon: Dulgheru, doar un set la nivel optim

Pe terenul central de la Wimbledon, Alexandra Dulgheru, locul 141 WTA, a avut un start de partidă foarte bun contra favoritei numărul 9 a tabloului, americanca Venus Williams, însă nu a putut să mențină ritmul.

Meciul a debutat cu un break reușit de compatrioata noastră, care și-a conservat avantajul în spatele unui serviciu solid ce nu i-a dat mult mai titratei sale adversare nicio șansă de a recupera handicapul. Imediat după pauza dintre seturi registrul s-a schimbat radical și Venus Williams a fost cea care a dictat ritmul și cu un joc la retur mult mai agresiv nu i-a mai permis Alexandrei să își facă decât o singură dată pînă la finalul partidei pe care a închis-o cu scorul de 4-6, 6-0, 6-1 după două ore de joc.

Chiar dacă a coborât nivelul de joc, Alexandra a lăsat o impresie bună și după o campanie de calificări încheiată cu succes și două tururi pe tabloul principal părăsește Londra cu un cec în valoare de 63.000 de lire sterline și 110 puncte acumulate.

Alte știri din Tenis de câmp