Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Wimbledon: Calificare în optimi fără probleme pentru HalepSportPictures.eu
02 Iul 2022

Wimbledon: Calificare în optimi fără probleme pentru Halep

Spre deosebire de meciul din turul secund contra belgiencei Kirsten Flipkens (190 WTA), Simona Halep (18 WTA) a avut o prestație mult mai sigură în partida de astăzi contra polonezei Magdalena Frech (92 WTA).

În partida disputată pe terenul numărul 2, constănțeanca a obținut victoria cu scorul de 6-4, 6-1, singura perioadă în care a scăzut nivelul de joc fiind în primul set când i-a permis adversarei să revină de la 1-5 la 4-5. Încărcată cu încredere, Simona va juca luni în turul al 4-lea, cel al optimilor de finală contra favoritei numărul 4 a tabloului, jucătoarea spaniolă Paula Badosa (4 WTA). Unica întâlnire de până acum dintre cele două s-a disputat anul acesta la Madrid și a fost câștigată de compatrioata noastră cu scorul de 6-3, 6-1.

Pe tabloul de dublu, perechea cap de serie 15 formată din Raluca Olaru și ucraineanca Nadiia Kichenok urmează să întâlnească în turul al treilea, cel al optimilor de finală, pe principalele favorite ale competiției, dublul format din Elise Mertens (Belgia)/Shuai Zhang (China). Până la această oră nu a fost stabilită data de disputare a partidei.

Alte știri din Tenis de câmp