Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
WTA Sydney: Debut cu emoții, dar pozitiv pentru HalepAFP / Mediafax Foto
12 Ian 2016

WTA Sydney: Debut cu emoții, dar pozitiv pentru Halep

Pe ”Ken Rosewall Arena” din Sydney Simona Halep a disputat primul său meci oficial după Turneul Campioanelor de la Singapore, competiție ce a avut loc în luna noiembrie a anului trecut.Afectată de probleme la tendonul ahilian, constănțeanca a fost nevoită să își amâne debutul în acest sezon pentru a doua săptămână de concursuri.

Principal cap de serie al turneului Apia International, dotat cu premii în valoare de 687.900 USD, Simona a avut bye în primul tur și a jucat astăzi partida din turul secund contra franțuzoaicei Caroline Garcia, ocupantă a locului 34 WTA. Ca în toate disputele împotriva adversarelor clasate dincolo de top 30, Simona a avut parte de un meci complicat, un factor de incertitudine fiind indus și de durerea de la piciorul stâng ce a vizitat-o, din fericire pentru o scurtă perioadă de timp. În cele din urmă, campiona noastră a trecut peste durerea care i-a afectat evoluția în setul secund și a închis partida prestând un joc dătător de speranță pentru întâlnirea din turul următor contra jucătoarei cehe Karolina Pliskova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 5.

Astăzi, ea a avut nevoie de o oră și 53 de minute pentru a trece de Garcia, cu un prim set în care a convertit singura ocazie de break de care a dispus în comparație cu adversara sa, care a irosit trei șanse similare. În rest, cifrele au arătat asemănător pentru cele două combatante, cu 9/12 raportul winner-elor și al erorilor neforțate ale Simonei și 8/14 pentru franțuzoaică.

În actul secund, odată cu apariția durerilor, Simona face pasul înapoi și Garcia preia inițiativa în teren și pe tabelă. Două intervenții ale fizioterapeutului și o discuție la bancă cu Daren Cahill nu păreau a fi de bun augur, însă constănțeanca a refuzat să cedeze și s-a aruncat cu ambiție în decisiv.

Aici, momentul decisiv a fost obținerea break-ului în ghemul 3, când a întors de la 40-30 dovedindu-i adversarei sale că are resurse și nu ezită să le arunce în luptă. Au urmat trei ghemuri în care franțuzoaica a căzut total și nu a reușit mai mult de un punct în fiecare dintre ele, pentru ca Simona să închidă partida cu un nou break. Mingea ce i-a adus victoria a ilustrat perfect căderea lui Garcia din ultimul set, franțuzoaica fiind incapabilă să treacă peste fileu o minge simplă.

Partida din sferturi contra Karolinei Pliskova se va disputa miercuri dimineață începând cu ora 7:00, ora României, și va fi transmisă în direct de canalul Digi Sport 2.

Alte știri din Tenis de câmp